
Unul dintre suspecții din dosarul furtului coifului de la Coțofenești neagă tot. Ce au descoperit însă anchetatorii
Unul dintre cei trei suspecți în cazul jafului de la Muzeul Drents, în urma căruia au fost furate coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice, a refuzat să încheie o înțelegere cu Parchetul. Potrivit avocaților săi, Bernhard Z. (35 de ani) susține că nu a fost prezent la spargerea muzeului, relatează RTV Drenthe și RTL Nieuws.
Postul olandez notează că Bernhard Z. a fost reținut la doar patru zile după furt, după ce poliția a găsit ADN-ul său pe haine aruncate într-un container din Assen, relatează cele două surse, citate de News.ro .
Hainele prezentau cioburi de sticlă provenite din vitrinele sparte ale muzeului. Dosarul mai arată că bărbatul ar fi cumpărat articole vestimentare și o geantă de sport care par să fi fost folosite în timpul jafului. O posibilă linie de apărare ar putea fi aceea că suspectul ar fi participat doar la pregătiri, nu la furtul propriu-zis.
Doi dintre suspecți au acceptat o înțelegere
Ceilalți doi inculpați au ajuns la un acord cu Parchetul, însă detaliile nu au fost făcute publice. Jan B. (21 de ani) și Douglas W. (37 de ani) și-ar fi recunoscut vinovăția în schimbul unor pedepse reduse.
O parte a înțelegerilor vizează și recuperarea obiectelor furate. Parchetul a anunțat anterior că, pe baza indicațiilor suspecților, au fost găsite coiful de aur de la Coțofenești și două dintre brățările dacice.
Procesul începe marți
Procesul penal al celor trei suspecți va începe marți la tribunalul din Assen. Durata procedurilor depinde de modul în care judecătorul va analiza înțelegerile deja încheiate. Acestea pot fi confirmate sau respinse. În cazul lui Bernhard Z., care neagă că ar fi fost implicat, procesul ar putea necesita o analiză completă. Pentru săptămâna viitoare au fost programate trei zile de audieri.
Parchetul nu a oferit deocamdată detalii suplimentare despre acordurile încheiate cu suspecții.
Unul dintre cele mai mediatizate jafuri de artă din Olanda
Coiful de aur de la Coțofenești a fost furat pe 25 ianuarie anul trecut, chiar înainte de închiderea expoziției dedicate Imperiului Dacic. Hoții au folosit explozibili pentru a forța intrarea, apoi au spart vitrinele și au sustras coiful și cele trei brățări. Coiful și două dintre brățări au fost recuperate și prezentate public pe 2 aprilie, fiind ulterior returnate României.
Furtul artefactelor este considerat unul dintre cele mai importante jafuri de artă din Olanda din ultimii ani.
Suspecții Jan B., Douglas Chesley W. și Bernhard Z. urmează să apară în fața instanței pe 14, 16 și 17 aprilie.
„Episodul acesta ar trebui să ne dea de gândit”
Furtul Coifului de la Coțofenești reprezintă o epopee neplăcută și nefericită, dar care a avut până la urmă un final fericit. Mai ales că obiectele de tezaur nu sunt deteriorate iremediabil și se pot întoarce în România, la Muzeul Național de Istorie.
Specialiști în patrimoniu din România spun însă că acest incident ar trebuie să fie o lecție pentru toți cei implicați în organizarea unor expoziții cu obiecte de patrimoniu atât de valoroase și că predarea lor către expoziții muzeale, dar și expunerea ar trebui să aibă loc după protocoale mai bine făcute care să limiteze șansele de reușită ale vânătorilor de comori.
„Episodul acesta trebuie să ne dea de gândit și să tragem niște învățăminte. Mai ales despre modul în care trebuie reglementată organizarea și desfășurarea acestor expoziții în care sunt prezentate valori importante pentru identitatea românească, pentru patrimoniul cultural românesc. Procedurile trebuiesc bine reglementate și respectate”, precizează Dănuț Huțu, istoric și director al Direcției Județene pentru Cultură Botoșani.
Sursa: adevarul.ro

