UPDATE Acuzat de corupție, președintele Guatemalei și-a dat demisia (oficial)

UPDATE Acuzat de corupție, președintele Guatemalei și-a dat demisia (oficial)

Președintele Guatemalei, Otto Pérez Molina, acuzat de corupție, și-a dat joi demisia pentru 'a menține caracterul instituțional al executivului', a informat o sursă oficială, citată de EFE. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al șefului statului, Jorge Ortega, care a declarat că Pérez Molina, care risca să fie destituit după ce își pierduse imunitatea, 'și-a prezentat demisia', transmite AFP.

Liderul conservator, aflat la putere din 2012, a luat această decizie pentru a putea înfrunta 'pe cont propriu procedura deschisă împotriva sa', a spus Ortega, la câteva ore după ce justiția din Guatemala emisese un mandat de arestare pe numele președintelui. Pérez Molina este acuzat de parchet și de Comisia internațională a ONU împotriva impunității în Guatemala (CICIG) că a condus un sistem de corupție în sistemul vamal, cu funcționari care au primit mită pentru a scuti de taxe anumite importuri.

Președintelui conservator, un general în rezervă în vârstă de 64 de ani, i se ridicase marți imunitatea în urma unui vot în unanimitate al parlamentului, o măsură inedită în istoria Guatemalei și salutată de o mare parte dintre cetățeni. De marți seara, justiția i-a interzis președintelui să părăsească teritoriul țării. Miercuri, Curtea Constituțională a confirmat începerea urmăririi penale, respingând recursul depus de președinte pentru suspendarea procedurii.

UPDATE 09.35 Mandat de arestare pe numele președintelui Guatemalei, acuzat de corupție

Justiția din Guatemala a emis miercuri un mandat de arestare pe numele președintelui Otto Pérez Molina, acuzat de corupție și privat de imunitate, cu numai câteva zile înainte de alegerile generale din această țară, relatează AFP.

'Mandatul de arestare împotriva președintelui a fost autorizat' de judecătorul Miguel Angel Galvez, care se ocupă de acest dosar, a anunțat Julia Barrera, purtătoare de cuvânt a parchetului.

Președintelui conservator, un general în rezervă în vârstă de 64 de ani, la putere din 2012, i s-a ridicat marți imunitatea în urma unui vot în unanimitate al Parlamentului, o măsură inedită în istoria Guatemalei și salutată de o mare parte dintre cetățeni.

De marți seara, justiția i-a interzis președintelui să părăsească teritoriul țării. Miercuri, Curtea Constituțională a confirmat începerea urmăririi penale, respingând recursul depus de președinte pentru suspendarea procedurii.

Potrivit legii din Guatemala, președintele poate rămâne la post chiar dacă își pierde imunitatea și face obiectul unor urmăriri penale, cu excepția cazului în care un judecător decretează plasarea sa în detenție provizorie, caz în care ar fi destituit și înlocuit de vicepreședinte său, Alejandro Maldonado.

În acest dosar, fosta vicepreședintă Roxana Baldetti, care a demisionat în mai, se află deja în detenție provizorie.

Otto Pérez Molina este acuzat de Parchet și de Comisia internațională a ONU împotriva impunității în Guatemala (CICIG) că a condus un sistem de corupție în sistemul vamal, cu funcționari care au primit mită pentru a scuti de taxe anumite importuri. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...