UPDATE Adunarea Generală a ONU cere SUA să-şi retragă decizia de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului

Adunarea Generală a ONU a adoptat joi o rezoluţie care solicită Statelor Unite să-şi retragă decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel, informează agenţiile de presă internaţionale.

Rezoluţia a fost adoptată cu votul favorabil a 128 de ţări membre, nouă voturi contra şi 35 de abţineri.

Australia, Canada, Mexic şi Filipine s-au aflat printre ţările care s-au abţinut de la vot.

SUA au făcut luni uz de dreptul lor de veto la o rezoluţie propusă de Egipt condamnând recunoaşterea de către Washington a Ierusalimului drept capitală a Israelului. Documentul a fost aprobat de ceilalţi 14 membri ai Consiliului de Securitate al ONU.

La 6 decembrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunţ ce a marcat o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creştină, mozaică şi musulmană, n.r.) şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker