UPDATE Alba: Omul de afaceri Ilie Carabulea rămâne în închisoare

UPDATE Alba: Omul de afaceri Ilie Carabulea rămâne în închisoare

Omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în iunie la cinci ani de închisoare în dosarul ASF-Carpatica, rămâne încarcerat, după ce Tribunalul Alba a admis, luni, contestația DNA împotriva sentinței Judecătoriei Aiud potrivit căreia acesta ar fi putut fi eliberat condiționat.

O nouă propunere de liberare condiționată va putea fi făcută doar în primăvara anului viitor.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorian, a declarat, pentru AGERPRES, că instanța a admis contestația procurorilor împotriva sentinței Judecătoriei Aiud, a desființat sentința atacată și a respins propunerea Comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Aiud privind liberarea condiționată.

Tribunalul Alba a stabilit că o nouă propunere se va putea face după data de 25 martie 2018.

Hotărârea Tribunalului Alba este definitivă.

Tribunalul Alba a judecat, luni, contestația formulată de procurori în urma deciziei Judecătoriei Aiud din 30 august prin care a fost admisă propunerea înaintată de Penitenciarul Aiud, respectiv de Comisia privind individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, privind liberarea condiționată a omului de afaceri. În consecință, Judecătoria Aiud a dispus atunci liberarea condiționată a lui Ilie Carabulea de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din data de 28 iunie 2017, emis de Curtea de Apel București, potrivit informațiilor postate pe portalul instanței.

Ilie Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiționat înainte de expirarea duratei pedepsei de 1 an și șase luni de închisoare primite pentru dare de mită și cumpărare de influență. La vremea respectivă, o comisie constituită la nivelul Penitenciarului Aiud a aprobat propunerea ca Ilie Carabulea să poată fi liberat condiționat, luându-se în calcul faptul că acesta a avut pe perioada detenției o bună purtare, nu a înregistrat abateri disciplinare și a muncit în penitenciar, desfășurând activități lucrative la Biblioteca unității, de la distribuire de carte la inventariere fonduri de carte.

În 28 iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF-Carpatica. Inițial, la instanța de fond, Curtea de Apel București, Ilie Carabulea a primit 6 ani și 6 luni închisoare cu executare.

El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârșirea unor fapte de corupție.

Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de polițe de asigurări, în ponderea cărora cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situație financiară precară și necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro.

Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, conform procurorilor, un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria