UPDATE Argeș: Numărul protestatarilor de la Pitești a ajuns la aproximativ 2.000

Numărul participanților la protestul de miercuri seară de la Pitești a ajuns la aproximativ 2.000, oamenii exprimându-și nemulțumirea față de aprobarea proiectului legii grațierii și a ordonanței de urgență privind modificarea Codurilor penale.

Inițial, câteva sute de persoane s-au strâns în Piața Vasile Milea din centrul municipiului, în fața sediului Instituției Prefectului Argeș. Protestatarii au scandat "Vrem justiție, nu corupție", "Hoții" și "Rușine să vă fie", iar unii dintre ei au cerut demisia Guvernului.

Oamenii au plecat ulterior în marș prin zona pietonală din centrul municipiului, până în piața din fața Primăriei Pitești, de unde s-au îndreptat spre sediul PSD Argeș, aflat în apropiere. Protestatarii au ocupat partea carosabilă, polițiștii deviind circulația.

Acțiunea de protest a fost organizată prin intermediul rețelelor de socializare și nu a fost autorizată.

Un protest similar, la care au participat aproximativ o sută de persoane, s-a desfășurat la Pitești și în noaptea de marți spre miercuri.

Argeș: Aproape 200 de persoane protestează la Pitești

Aproape 200 de oameni participă, miercuri seară, la un protest spontan desfășurat la Pitești față de aprobarea proiectului legii privind grațierea și ordonanței de urgență privind modificarea Codurilor penale.

Oamenii s-au strâns în Piața 'Vasile Milea' din centrul municipiului, în fața sediului Instituției Prefectului Argeș.

Protestatarii au scandat "Vrem justiție, nu corupție", "Hoții" și "Rușine să vă fie", iar unii dintre ei au cerut demisia Guvernului.

Acțiunea de protest a fost organizată prin intermediul rețelelor de socializare și nu a fost autorizată.

Un protest similar, la care au participat aproximativ o sută de persoane, s-a desfășurat la Pitești și în noaptea de marți spre miercuri.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker