UPDATE Armenia anunţă 'lupte grele' în disputata regiune Nagorno-Karabah

Trupele terestre azere au lansat un nou atac la scară largă asupra disputatei regiuni Nagorno-Karabah, potrivit Ministerului Apărării armean, care a vorbit despre "lupte grele", informează sâmbătă dpa.

Trupele azere au avansat asupra regiunii, deţinută de creştini armeni separatişti, atât din nord, cât şi din sud, a precizat ministerul, care a adăugat că trei avioane de vânătoare azere au fost doborâte.

Nu a fost posibilă verificarea imediată a informaţiilor din surse independente.

Puterile mondiale au cerut încetarea focului între Azerbaidjan şi Armenia de duminică, când luptele pentru regiune, care este oficial parte a Azerbaidjanului predominant musulman, au erupt din nou.

Sursele armene au anunţat numărul morţilor în luptele din regiune, unde locuiesc aproximativ 145.000 de oameni, la peste 200, în timp ce Azerbaidjanul a declarat cel mai recent că 19 civili au fost ucişi şi 60 răniţi.

Armenia declară că Azerbaidjanul a adus noi trupe în zona de conflict, ceea ce guvernul de la Baku nu a confirmat.

Azerbaidjanul şi Armenia au purtat anterior un război pentru Nagorno-Karabah la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990, în timp ce treceau la tranziţie devenind ţări independente pe fondul prăbuşirii Uniunii Sovietice.

Războiul, care s-a încheiat cu un tratat de pace fragil în 1994, se estimează că a luat viaţa a zeci de mii de oameni, inclusiv peste o mie de civili.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR