UPDATE Astra Giurgiu, eliminată de Genk din Europa League, după 0-1 în returul din Belgia

UPDATE Astra Giurgiu, eliminată de Genk din Europa League, după 0-1 în returul din Belgia

Astra Giurgiu a fost eliminată din Europa League la fotbal de KRC Genk, care s-a impus cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, în Belgia, în manșa a doua a șaisprezecimilor de finală ale competiției.

Spaniolul Alejandro Pozuelo a marcat singurul gol al partidei (67), dintr-o lovitură liberă de pe partea stângă, surprinzându-l pe portarul Silviu Lung jr. În tur, la Giurgiu, scorul a fost 2-2.

Campioana României a făcut un joc foarte bun la Genk, pe un teren greu, și și-a creat câteva ocazii bune de gol, însă nu a reușit să concretizeze niciuna.

Genk a început foarte bine meciul și a controlat prima jumătate de oră, în care a amenințat de mai multe ori poarta lui Lung. Schrijvers (6) a tras din marginea careului, puțin pe lângă poartă, apoi Pozuelo (11) a trimis din lovitură liberă peste țintă, iar șutul lui Trossard (18) a fost respins de Lung.
Prima oportunitate a giurgiuvenilor a venit în minutul 21, când Niculae a șutat pe lângă poartă, din marginea careului. Două minute mai târziu, Lung (25) respingea reluarea lui Trossard, după care Săpunaru a îndepărtat pericolul.

Astra s-a văzut din ce în ce mai mult, iar Budescu a trimis o centrare cu exteriorul (34), dar Seto nu a ajuns la minge.

Genk a replicat prin două șuturi de la distanță, prin Pozuelo (35), care a tras pe lângă poartă, și prin Malinovski, din lovitură liberă de la 27 metri, alături de vinclu.

Pe finalul primei reprize (41), Budescu a ratat o ocazie uriașă, șutând de la 10 metri peste poartă.

Astra a dominat jocul și după pauză, când a ajuns aproape de poarta lui Ryan, dar mereu a lipsit ultima pasă, clarviziunea. Budescu a cerut penalty la un contact cu portarul Ryan (58), dar nu a primit decât un corner.

Trossard (65) a șutat din întoarcere, dar mingea s-a dus pe lângă poartă, iar două minute mai târziu gazdele au deschis scorul prin Pozuelo (67), din lovitură liberă de pe partea stângă, spaniolul învingându-l pe Lung, cu un șut la vinclu.

Echipa antrenată de Șumudică a mai avut șanse de a marca, dar Ryan (75) a respins șutul lui Junior Morais din unghi, iar Budescu (81) l-a nimerit pe Teixeira cu un șut din marginea careului.

Antrenorul Marius Șumudică a fost trimis în tribună de arbitru pentru proteste repetate (86).

În finalul partidei, Lung s-a opus golului, la un șut al lui Samatta (88).

Genk s-a calificat în optimile de finală grație pragmatismului său în dubla manșă cu Astra, care a avut șanse mari de gol în cele două meciuri, dar nu a reușit să le concretizeze.

Genk își menține parcursul perfect acasă în acest sezon european, cu 7 victorii din tot atâtea meciuri.

Astra a încheiat un parcurs bun în cupele europene, în ciuda unei existențe tulburi, atingând în premieră șaisprezecimile de finală ale Europa League.

KRC Genk — Astra Giurgiu 1-0 (0-0)
A marcat: Alejandro Pozuelo (67).
Genk, KRC Genk Arena: 7.000 spectatori
Europa League — șaisprezecimi de finală (retur)
În tur: 2-2.
Au evoluat echipele:
Genk: 70. Mathew Ryan — 41. Timoty Castagne, 2. Jakub Brabec, 4. Omar Colley, 21. Jere Uronen — 27. Sander Berge, 18. Ruslan Malinovski (9. Jean-Paul Boetius, 90) — 22. Siebe Schrijvers (19. Thomas Buffel, 76), 24. Alejandro Pozuelo (căpitan; 8. Bennard Kumordzi, 89), 14. Leandro Trossard — 77. Mbwana Samatta. Antrenor: Albert Stuivenberg.
Rezerve neutilizate: 30. Nordin Jackers — 5. Sandy Walsh, 28. Brian Heynen, 32. Christophe Janssens.
Astra: 1. Silviu Lung jr — 77. Alexandru Stan, 22. Cristian Săpunaru (căpitan), 2. Geraldo Alves, 13. Junior Morais — 20. Florin Lovin (11. Daniel Florea, 67), 19. Boubacar Mansaly, 8. Takayuki Seto (31. Alexandru Ioniță II, 82) — 80. Filipe Teixeira, 21. Daniel Niculae (9. Sergiu Buș, 70), 10. Constantin Budescu. Antrenor: Marius Șumudică.
Rezerve neutilizate: 23. Plamen Iliev — 4. Fabricio, 15. Cristian Oros, 17. Viorel Nicoară.

Arbitru: Serdar Gozubuyuk; arbitri asistenți: Bas van Dongen, Davie Goossens; arbitri asistenți adiționali: Pol van Boekel, Dennis Higler; arbitru de rezervă: Joost van Zuilen (toți din Olanda)
Cartonașe galbene: Stan (10), Junior Morais (26), Brabec (74), Geraldo Alves (74), Seto (78), Malinovski (81), Trossard (85), Mansaly (86), Săpunaru (90+1).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”