UPDATE Caraș-Severin: O persoană decedată, două în stare critică, iar alte două cu politraumatisme, în urma accidentului de la Bocșa

UPDATE Caraș-Severin: O persoană decedată, două în stare critică, iar alte două cu politraumatisme, în urma accidentului de la Bocșa

UPDATE ORA 8:35 O persoană a decedat, două sunt în stare critică, iar alte două prezintă politraumatisme, în urma accidentului produs vineri dimineața, pe DN 58B, pe raza orașului Bocșa.

"Sunt două autovehicule implicate în accident, un microbuz și un autoturism care s-au ciocnit frontal. Șoferul furgonului a decedat, ceilalți fiind răniți și transportați la spital. Circulația în zonă a fost blocată", a declarat Dinu Nicorici, din cadrul IPJ Caraș-Severin.

Persoanele implicate în accident au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Reșița, două dintre ele fiind în stare critică.

"Tinerii au vârste cuprinse între 16 și 23 de ani. Doi sunt în comă, în stare critică, iar alți doi prezintă politraumatisme. Șoferul de pe mașina de panificație este decedat", a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Reșița, Diana Tobă.
Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.

Unii martori spun că șoferul autoturismului ar avea doar 17 ani și ar fi urcat băut la volan, date neconfirmate încă de polițiști.
Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, la fața locului acționând o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale pentru munca operativă și echipaje ale SAJ.

* ORA 7:25 Caraș Severin: Șase persoane implicate într-un accident la Bocșa; autoritățile au activat planul roșu de intervenție

Șase persoane sunt implicate într-un accident care s-a produs vineri dimineața între două autoturisme pe DN 58 B, în localitatea Bocșa, autoritățile activând planul roșu de intervenție.
Potrivit ISU Caraș Severin, la fața locului acționează o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale pentru munca operativă și echipaje ale SAJ.

Din primele informații, sunt implicate șase persoane.
Circulația rutieră este blocată în zonă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!