UPDATE Catalonia: 38 de persoane rănite în intervențiile poliției (FOTO/VIDEO)

UPDATE Catalonia: 38 de persoane rănite în intervențiile poliției (FOTO/VIDEO)

UPDATE ORA 13.19 Serviciile de urgență catalane au anunțat, duminică, că au acordat îngrijiri unui număr de 38 de persoane rănite în intervențiile poliției pentru a opri desfășurarea unui referendum interzis de independență față de Spania în regiunea Catalonia (nord-estul Spaniei), informează AFP și Reuters.

"Din numărul total de răniți, 35 au fost răniți ușor, trei mai grav. Nouă dintre ei au fost transportați la un centru medical. Este vorba în principal despre contuzii, amețeli și atacuri de panică", au precizat aceste servicii în două postări succesive pe Twitter.

ORA 12.54 Catalonia: Folosirea de către poliție a bastoanelor, gloanțelor de cauciuc, "violenței nejustificate" creează o imagine 'îngrozitoare' a Spaniei (Puigdemont)

ORA 12.30 Referendum în Catalonia: Poliția spaniolă trage cu gloanțe de cauciuc la Barcelona (ziar)

Poliția spaniolă a tras cu gloanțe de cauciuc duminică pe o stradă din Barcelona, pe fondul turbulențelor legate de referendumul interzis pentru independența Cataloniei, potrivit mai multor persoane citate de ziarul El Periodico, informează Reuters.

"Mai mulți oameni declară că poliția a tras cu gloanțe de cauciuc" la intersecția a două străzi din Barcelona, a anunțat ziarul pe site-ul său.

ORA 12.21 Referendum în Catalonia: Prefectul denunță atitudinea polițiștilor regionali

Reprezentantul statului în Catalonia a denunțat duminică atitudinea poliției regionale catalane, care nu a intervenit pentru a închide secțiile de votare folosite în organizarea unui referendum ilegal, relatează AFP.

"Polițiștii catalani au primit ordinul să împiedice desfășurarea referendumului ilegal și ar fi trebuit să evite deschiderea centrelor, dar, din păcate, nu acesta a fost cazul", a declarat prefectul Enric Millo, denunțând o "iresponsabilitate imensă" a liderilor catalani.

"Linia politică a depășit linia profesională punând în pericol într-un mod iresponsabil prestigiul unei forțe de poliție", a spus el, explicând intervenția poliției (naționale n.r.) și a gărzii civile, trimise ca întăriri în Catalonia.

"Poliția și garda civilă au fost nevoite să acționeze", a explicat el, precizând că această acțiune nu vizează "persoane", ci "material electoral".

Prefectul s-a exprimat în timp ce forțele de ordine începuseră deja să intervină în mai multe secții de votare.

Prefectul a subliniat de asemenea că separatiștii au schimbat regulile jocului în ultimul moment, acceptând votul fără plicuri, fără a garanta confidențialitatea, doar pentru umplerea urnelor.

ORA 11.51 Liderul separatist a votat, în ciuda măsurilor poliției

Liderul separatist al Cataloniei, Carles Puigdemont, a participat duminică la referendumul de autodeterminare pe care a încercat să îl organizeze în ciuda interdicției acestui vot de către justiție, potrivit unor imagini difuzate pe contul de Twitter al executivului regional, informează AFP și DPA.




Puigdemont a votat la Cornella del Terri, la câțiva kilometri de secția unde ar fi trebuit să voteze dar care a fost închisă de forțele speciale de poliție, a anunțat guvernul catalan, postând două fotografii. Vicepreședintele său Oriol Junqueras și mulți cetățeni catalani au început de asemenea să voteze, potrivit autorităților regionale.

Printre altele, guvernul spaniol a apărat raidurile poliției împotriva referendumului catalan.

Intervenția poliției a fost necesară pentru a opri referendumul catalan interzis, a declarat reprezentantul guvernului spaniol
în regiune.

"Am fost obligați să facem ceea ce nu am fi vrut să facem", a spus delegatul guvernului spaniol în Catalonia, Enric Millo, într-o conferință de presă.

Millo s-a exprimat după ce poliția națională spaniolă a luat cu asalt mai multe secții de votare și a confiscat urne, notează DPA.

ORA 10.57 Poliția intră în forță în secția de votare a șefului executivului regional

Trupe speciale ale poliției spaniole au intrat în forță duminică dimineață în secția unde urma să voteze șeful executivului separatist regional catalan Carles Puigdemont în referendumul de autodeterminare interzis de Madrid, a constatat un jurnalist de la AFP TV.

Cu puțin timp înainte de deschiderea secțiilor de votare la ora 9.00 (7.00 GMT), polițiștii au format un cordon în jurul centrului sportiv din Girona, unde Puigdemont trebuie să depună buletinul său de vot, pentru a îndepărta mulțimea, forțând apoi intrarea pentru a confisca materialul de vot.

ORA 10.47 Referendum în Catalonia: Poliția spaniolă a început confiscarea urnelor

Poliția națională spaniolă a început confiscarea urnelor și buletinelor de vot din secțiile de votare catalane, a anunțat Ministerul de Interne spaniol, în timp ce unii alegători au început deja să voteze duminică la referendumul asupra independenței Cataloniei în pofida opoziției Madridului, relatează Reuters.


Forțele speciale de poliție s-au ciocnit cu alegătorii în fața unei secții de votare din Barcelona, unde zeci de polițiști au folosit scuturi pentru a împinge oamenii înapoi, a declarat un martor pentru Reuters. Alegătorii scandau "suntem oameni ai păcii" și "nu ne temem".

Vehicule blindate de poliție și o ambulanță se aflau în apropiere, a mai spus acest martor.

În altă parte în regiunea din nord-estul Spaniei, unele secții s-au deschis la ora 9.00 dimineață (7.00 GMT) și oamenii au început să voteze.

ORA 10.18 Poliția națională spaniolă a fost desfășurată lângă secțiile de votare

Forțele speciale ale poliției spaniole au început să fie desfășurate duminică dimineață într-o zonă din Barcelona, cu puțin timp înainte de deschiderea secțiilor de votare pentru referendumul interzis de Madrid asupra independenței catalane, a anunțat ziarul El Pais, citat de Reuters.

Pe de altă parte, Ministerul de Interne a anunțat, citat de France Presse, la deschiderea secțiilor de votare că poliția națională spaniolă a început confiscarea urnelor și buletinele de vot pentru referendumul de autodeterminare din Catalonia interzis de justiție.

"Acestea sunt primele urne și buletine confiscate de poliția din Barcelona. Agenții își continuă desfășurarea în Catalonia", declară ministerul spaniol, publicând de asemenea fotografii, într-o postare pe Twitter la 9.00 (7.00 GMT).

O înregistrare video postată pe site-ul El Pais arată un incident între polițiști înarmați și un grup de alegători furioși în apropierea unei secții de votare la o școală din Barcelona. Alegătorii ridică mâinile și strigă "afară".

Poliția națională a fost desfășurată după ce poliția regională catalană nu a închis secțiile de votare în conformitate cu ordinul unei instanțe.

ORA 09.56 Guvernul catalan declară că este în măsură să organizeze referendumul și alegătorii pot folosi orice secție de votare

Guvernul regional al Cataloniei a asigurat duminică dimineață că este în măsură să organizeze referendumul asupra autodeterminării în condiții democratice, în ciuda interdicției sale de către Madrid, adăugând că va permite alegătorilor să voteze la orice secție pe care o găsesc deschisă în regiune, dacă secția de votare de care aparțin a fost închisă, informează Reuters și France Presse.

Într-un alt pas pentru a facilita votul, buletinele de vot tipărite la domiciliu vor fi acceptate ca valabile, a declarat Jordi Turull, purtătorul de cuvânt al guvernului regional, într-o conferință de presă la Barcelona.

"Putem desfășura un referendum de autodeterminare însoțit de garanții așa cum ne-am angajat", a mai spus purtătorul de cuvânt al guvernului regional Jordi Turull. El a adăugat că guvernul dispune de un "recensământ universal" ce ar permite alegătorilor să voteze în orice birou din Catalonia.
După ce o instanță a interzis votul, poliția spaniolă a arestat oficiali catalani, a confiscat broșuri de campanie și a sigilat multe
din cele 2.300 de școli desemnate ca secții de votare.

ORA 08.12 Au apărut urnele și buletinele de vot în unele secții de votare

Urne și buletine de vot au apărut în unele secții de votare din Catalonia, înaintea referendumului planificat, duminică, pentru despărțirea de Spania, a anunțat presa locală, în ciuda declarării votului ca ilegal de către autoritățile spaniole, transmite Reuters.

TV3 din Catalonia a arătat urne și buletine de vot pregătite la o secție de votare dintr-o suburbie a Barcelonei. Ziarul La Vanguardia a anunțat că primele urne de vot au sosit în mai multe centre.

Votarea urmează să înceapă la ora 9.00 (7.00 GMT), dar nu este clar dacă poliția va permite ca ea să meargă înainte.

ORA 06.59 Catalanii au început să formeze cozi, duminică în zori, pentru a vota la referendumul de independență, în ciuda încercărilor guvernului spaniol de a preveni desfășurarea scrutinului, informează Reuters care citează martori.

Cozile cu oameni care doresc să voteze au început să apară la mai multe centre de votare indicate că vor funcționa în școli din Barcelona.

AFP transmite că sute de catalani au început să se adune, duminică dimineața, în fața birourilor de vot din Barcelona și din alte orașe pentru a participa la un referendum de autodeterminare interzis de autoritățile spaniole.

Conform jurnaliștilor AFP, la Barcelona, dar de asemenea la Girona, bastion al liderului separatist catalan Carles Puigdemont, sau la Figueras, oamenii au spus că se află acolo pentru a proteja secțiile de votare și a-și apăra dreptul de a vota.

Totodată, într-o nouă știre, Reuters citează un martor care relatează că întăriri ale Gărzii Civile spaniole au fost desfășurate în zori în Barcelona, circa 100 de furgonete de poliție ieșind din port, unde erau staționate.

"M-am trezit devreme pentru că țara mea are nevoie de mine", a declarat Eulalia Espinal I Tarro, un pensionar de 65 de ani care, alături de alte circa o sută de oameni, a venit la un birou de votare, la o școală din Barcelona, la ora locală 5 dimineața (3,00 GMT), cu patru ore înainte începerea votării, conform programului anunțat.

"Nu știm ce se va întâmpla, dar trebuie să fim aici", a spus acesta, pentru Reuters.

Mii de persoane, fluturând steaguri spaniole, au manifestat sâmbătă la Madrid, Barcelona și în alte mari orașe pentru a apăra unitatea Spaniei, cu o zi înainte de un referendum privind autodeterminarea convocat de către separatiștii Cataloniei, în pofida interzicerii lui de către statul spaniol, au relatat AFP și Reuters.

''Votarem'' (Vom vota, în catalană), au scandat vineri seara separatiștii, circa 10.000, veniți să asiste la ultimul miting al lui Carles Puigdemont, șeful executivului catalan.

Guvernul Spaniei a anunțat sâmbătă că poliția a sigilat 1.300 din cele 2.315 școli din Catalonia care fuseseră alese pentru amenajarea secțiilor de votare în cadrul referendumului.

Potrivit unei surse oficiale guvernamentale, 163 de școli cu secții de votare au fost ocupate de către familii.

Persoane care susțin organizarea referendumului au petrecut noaptea în școli, în scopul de a împiedica un ordin al poliției de a evacua și de a închide secțiile de votare până la ora 6,00 a zilei de duminică. Scrutinul ar trebui să înceapă duminică la ora 9,00.

Justiția spaniolă a ordonat închiderea școlilor și a altor localuri ce pot fi utilizate duminică pentru votare în cadrul referendumului. Ea a ordonat, de asemenea, poliției regionale (Mossos d'Esquadra) să supravegheze intrarea oricărui material electoral și, la nevoie, să-l confiște.

Începând de vineri seara, grupuri de cetățeni au început să ocupe sediile de votare, în principal școli, pentru a împiedica închiderea lor. Membri ai Mossos d'Esquadra îi vizitează pentru a-i informa că vor trebui să iasă până la ora 6,00 a zilei de duminică.

Polițiștii au primit totuși ordin să nu recurgă la forță. Guvernul central a desfășurat ca întăriri circa 10.000 de agenți ai poliției naționale și ai Gărzii Civile.

Autoritățile centrale spaniole au închis sâmbătă sistemul electronic de numărare a voturilor în Catalonia, în cadrul unor noi eforturi de a preveni desfășurarea, prevăzută pentru duminică, a unui referendum privind independența regiunii, relatează agenția DPA.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor: Sorin Calciu, editor online: Anda Badea)

* UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării știrilor pe fluxul agenției.


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație în ultimul mare sondaj înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale 2024

2 VIDEO Pe asta cu Georgescu ați văzut-o? Ar putea explica multe...

3 Cine este misteriosul miliardar american care ar fi aterizat ieri la București cu deja celebrul zbor direct din Florida

4 VIDEO Hopa, ce avem noi aici?

5 Asta explică multe / Călin Georgescu ar fi fost „acoperit” al SIE