UPDATE Cioloș: România vrea precizate anumite lucruri în Consiliul European privind drepturile sociale ale lucrătorilor

UPDATE Cioloș: România vrea precizate anumite lucruri în Consiliul European privind drepturile sociale ale lucrătorilor

Trimisul special al AGERPRES, Doroteea Purcărea, transmite: Premierul Dacian Cioloș a declarat luni că România dorește să se găsească cele mai bune soluții pentru ca Marea Britanie să rămână în UE, dar a arătat că, la Consiliul European, țara noastră dorește ca anumite lucruri legate de situația lucrătorilor în Marea Britanie să fie clar precizate.

"Considerăm că propunerea Comisiei este un bun punct de pornire pentru a rezolva acele chestiuni privind drepturile sociale ale lucrătorilor. Sunt câteva lucruri pe care România le vrea precizate și, cu siguranță, în cursul reuniunii Consiliului, aceste lucruri vor fi precizate, legat de modul în care ar urma să se aplice acel mecanism de salvgardare. Pe noi ne interesează să fie clar aplicat în situații excepționale, care să fie identificate pe baza unor analize foarte obiective, să fie aplicat pe termen cât mai scurt. La fel, celălalt subiect legat de alocațiile pentru copii. Și acolo, noi ne dorim ca acest mecanism să fie aplicat doar de acum înainte, să se aplice la cei care urmează să vină la muncă de acum înainte. Sunt câteva lucruri care vor fi discutate la Consiliu", a precizat Cioloș într-o conferință de presă comună cu președintele Comisie Europene, Jean Claude Juncker.

Premierul a precizat că acest subiect va fi abordat la București, luni după-amiază, de președintele Consiliului European, Donald Tusk, în întâlnirea acestuia cu președintele Klaus Iohannis, cel care va reprezenta România la Consiliul European din 18-19 februarie.

"România a participat deja la diferitele reuniuni de consultare și de pregătire a reuniunii Consiliului. Domnul președinte Iohannis va participa la aceste întâlniri și subiectul este discutat astăzi de domnul președinte Tusk împreună cu domnul președinte Iohannis la București, însă domnul președinte Juncker știe — și eu am mai spus-o în mai multe rânduri — că România dorește să găsească soluțiile pentru ca Marea Britanie în UE", a adăugat Cioloș.

La rândul său, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a precizat că prestațiile sociale ar trebui să continue să se aplice pentru lucrătorii aflați deja în Marea Britanie, în timp ce pentru cei care vor veni de acum înainte "rămâne de văzut".

"În ceea ce privește așa-numita problemă a Brexit-ului, am spus foarte clar că, după părerea mea, măsurile care au fost făcute cu cooperarea Comisiei și a domnului președinte Tusk respectă solicitările Marii Britanii. Este o înțelegere foarte corectă și pentru Marea Britanie, și pentru cele 27 de state membre, și pentru sistemul de prestații sociale. (...) Cred că acest tip de asigurări sociale trebuie să continue să se aplice și pentru cei care sunt deja în Marea Britanie, iar pentru cei care vor veni de acum încolo rămâne de văzut. Iar indexările privind alocațiile copiiilor sunt, bineînțeles, într-un orizont al discuțiilor și vom discuta și acest lucru", a afirmat Juncker.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență