UPDATE Gabriel Oprea la ieșirea de la DNA: Am fost chemat în calitate de suspect

UPDATE Gabriel Oprea la ieșirea de la DNA: Am fost chemat în calitate de suspect

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat că a fost chemat luni la Direcția Națională Anticorupție în calitate de suspect.

"Am fost chemat în calitate de suspect. Este această cruce pe care o să o duc toată viața, o mare tragedie în care a murit tânărul coleg Gigină. Eram, se știe public, în timpul serviciului, veneam de la o instituție parteneră și a căzut la câteva sute metri de aici. Nu se grăbea nimeni. În urma cercetărilor și viteza mea și viteza mașinii care ne însoțea de Poliție era de sub 60 de kilometri pe oră, deci nu se grăbea nimeni. Repet, cer iertare familiei, știu ce înseamnă să ai un deces în familie, am trecut prin așa ceva. Este o mare tragedie pe care nu și-a dorit-o nimeni. Nu veneam de la restaurant, nu veneam de la cârciumă, veneam din timpul serviciului. În acea zi am fost la mai multe instituții, de fapt asta era procedura", a afirmat Oprea.

El a susținut că a respectat un regulament al Ministerului de Interne. "Nu era vorba de orgoliu. Vă rog să verificați, cât am fost ministru al Apărării Naționale, timp de 30 de luni de zile am mers cu mașina mea, pe benzina mea și nu mi-a trebuit mașina de la instituție. Când am venit la Ministerul de Interne am vrut să merg cu mașina mea. Mi s-a spus foarte clar că sunt alte reguli având în vedere Ministerul de Interne. Acest regulament este din anul 2000, prin care ministrul de Interne, mai mult, ministrul de stat sau viceprim-ministrul are protecție și pază 20 de ore din 24. Nu am folosit-o 24 de ore din 24", a adăugat fostul ministru de Interne.

Oprea a spus că a aflat de accident la aproximativ 15 minute după ce s-a produs.

Întrebat de ce a acceptat să fie însoțită coloana de un motociclist pe timp de ploaie, fostul vicepremier a răspuns: "Nu erau atribuțiunile mele. Nici nu știam că există. Nu o spun ca pe o scuză. Activitatea de zi cu zi la MApN și MAI se face foarte clar prin ordine și regulamente foarte clare. De toate aceste lucruri se ocupă poliția rutieră".

Gabriel Oprea, la DNA

Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, s-a prezentat, luni, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind citat în dosarul privind moartea agentului Bogdan Gigină.

La intrarea în sediul DNA, Gabriel Oprea nu a făcut nicio declarație.

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri ministrului Justiției cererea de urmărire penală a fostului vicepremier Gabriel Oprea, pentru faptele ce fac obiectul respectivului dosar.

În acest dosar, procurorii arată că, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliție Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial cu fractura craniană, leziuni care i-au cauzat decesul.

"La momentul producerii accidentului, victima Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire al ministrului Oprea. Acest dispozitiv, asigurat de Brigada de Poliție Rutieră din cadrul DGPMB, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină) și un echipaj format dintr-un ofițer și un agent de poliție aflați într-un autoturism de poliție rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Gabriel Oprea. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea se deplasa către locuința sa situata în cartierul Cotroceni", susțin procurorii.

Anchetatorii au reținut că, din probele administrate, rezultă indicii rezonabile că, încălcând dispozițiile legale care reglementează însoțirea demnitarilor, ministrul de Interne Oprea a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoțire cu echipaje de poliție rutieră cu titlu permanent, ca acestea sa fie formate atât dintr-un autoturism de poliție rutieră (un agent și un ofițer de poliție rutieră), cât și dintr-o motocicletă a poliției rutiere.

"Lucrătorii respectivi funcționau în cadrul compartimentului special din cadrul Brigăzii Rutiere a DGPMB care asigura însoțirea coloanelor oficiale. Au fost desemnați lucrători care aveau atribuții exclusive de însoțire a ministrului, într-o structură permanentă care presupunea asigurarea concomitentă a trei polițiști pentru fiecare post (două schimburi și o rezervă). Lucrătorii erau permanent la dispoziția ministrului, așteptându-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinației. Din analiza documentelor care atestă componența zilnică a misiunilor de însoțire și deplasările efectuate, rezultă că ministrul Oprea realiza în medie aproximativ cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoțit de echipaje ale poliției rutiere", au constatat procurorii.

DNA menționează că numărul total al acestor misiuni este de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeași perioada pentru însoțirea președintelui României și de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptățiți la însoțire permanentă, conform prevederilor legale.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…