UPDATE GCS: 7.589 de cazuri noi de COVID-19; aproape 65.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore

Un număr de 7.589 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate aproape 65.000 de teste, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Până marţi, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.718.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 9.342 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Potrivit GCS, 1.521.696 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 10.458.404 teste RT-PCR şi 4.752.791 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.449 de teste RT-PCR (10.676 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.773 la cerere) şi 45.326 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.190 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR