UPDATE IGPR: 3.000 de litri de motorină, dispozitive de sustragere a combustibilului și arme neletale, găsite de polițiștii din Mureș

UPDATE IGPR: 3.000 de litri de motorină, dispozitive de sustragere a combustibilului și arme neletale, găsite de polițiștii din Mureș

UPDATE ORA 16.24 Peste 3.000 de litri de motorină, ulei de motor, dispozitive de sustragere a combustibilului, alcool etilic, arme neletale și 10.000 de lei au fost ridicați de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în urma celor 54 de percheziții efectuate, sâmbătă dimineață, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.

"Peste 60 de persoane au fost conduse la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) transmis sâmbătă AGERPRES.

"Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015-2016, persoanele vizate ar fi sustras cantități mari de combustibil, în mod repetat, prin diferite dispozitive artizanale aplicate pe motorul locomotivelor pe care își desfășurau activitatea. O parte din combustibilul sustras era folosit în scop personal, iar o parte era comercializat sub prețul pieței", se arată în comunicat.

La acțiune au participat peste 125 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și ai Direcției Operațiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi și Gruparea Mobilă de Jandarmi "Regele Ferdinand I".

Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mureș.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș și Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române au efectuat, sâmbătă, percheziții la sediul CFR Târgu Mureș și la locuințele a 53 de persoane, într-un dosar de furt și furt calificat, vizând sustragerea unor cantități însemnate de motorină.

ORA 10.52 Percheziții la sediul CFR din Târgu Mureș și la 53 de locuințe personale, într-un dosar de furt de motorină

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș și Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române efectuează, sâmbătă, percheziții la sediul CFR Târgu Mureș și la locuințele a 53 de persoane, într-un dosar de furt și furt calificat, vizând sustragerea unor cantități însemnate de motorină.

"La data de 12 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mureș, efectuează 54 de percheziții (53 la locuințele unor persoane fizice și una la sediul unei regii autonome de stat cu profil de transport feroviar). Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015-2016, persoanele vizate ar fi sustras cantități mari de combustibil, în mod repetat, prin diferite dispozitive artizanale aplicate pe motorul locomotivelor pe care își desfășurau activitatea. O parte din combustibilul sustras era folosit în scop personal, iar o parte era comercializat sub prețul pieței", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mureș.

Potrivit sursei citate, peste 60 de persoane vor fi conduse la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Biroul de presă al IPJ Mureș a precizat că la acțiune participă peste 125 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, care sunt sprijiniți de polițiști din cadrul Direcției Operațiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi și Gruparea Mobilă de Jandarmi 'Sabin Motora'.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu