UPDATE Marea Britanie: "Mai mulți răniți" și o arestare, după ce un vehicul a lovit pietoni în nord-estul Londrei (FOTO/VIDEO)

Un vehicul a lovit mai mulți pietoni în noaptea de duminică spre luni în nord-estul Londrei, făcând "mai mulți răniți", a anunțat poliția, care a operat o arestare, transmite AFP.

"Poliția a fost chemată imediat după ora 00,20 (23,20 GMT) când s-a semnalat că un vehicul a intrat în pietoni", a indicat poliția într-un comunicat . "Există un anumit număr de răniți" și "o persoană arestată", potrivit aceleiași surse.

Serviciul de ambulanță din Londra a anunțat că a trimis mai multe echipaje la un incident petrecut în Seven Sisters Road.

Potrivit Consiliului Musulmanilor din Regatul Unit (MCB), organizație reprezentativă a musulmanilor britanici, incidentul ar fi avut loc în fața unei moschei.

"Am fost informați că o dubă a lovit credincioși în timp ce aceștia părăseau moscheea din Finsbury Park. Rugăciunile noastre sunt cu victimele", se arată pe contul de Twitter al MCB.

AFP notează că incidentul din noaptea de duminică spre luni s-a produs într-un climat de extremă încordare, după ce Regatul Unit a fost vizat de trei atentate în trei luni, dintre care două au implicat vehicule ce au intrat în pietoni.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR