UPDATE Perchezițiile DNA de joi - pentru fapte de corupție în legătură cu organizarea de manifestări de tip "zilele orașului" (surse)

Procurorii DNA efectuează joi percheziții în Capitală și alte trei județe într-o cauză privind fapte de luare și dare de mită în legătură cu organizarea unor manifestări de tip 'zilele orașului', au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. DNA a anunțat joi că au loc percheziții în București și județele Constanța, Călărași și Caraș-Severin, într-un dosar privind fapte de corupție comise în 2015.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Târgu Mureș efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în cursul anului 2015.

În cursul zilei de 1 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în șase locații situate în municipiul București și județele Constanța, Călărași și Caraș-Severin, reprezentând domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.


09.58 Percheziții DNA în București și județele Constanța, Călărași și Caraș-Severin

Procurorii DNA efectuează joi percheziții în București și județele Constanța, Călărași și Caraș-Severin, într-un dosar privind fapte de corupție comise în 2015.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Târgu Mureș efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în cursul anului 2015.

În cursul zilei de 1 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în șase locații situate în municipiul București și județele Constanța, Călărași și Caraș-Severin, reprezentând domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”

4 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal