UPDATE Peste 42.000 de contestații la prima sesiune a Bacalaureatului | Peste 5.000 de contestații, în București

Un număr de 42.215 contestații au fost depuse la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, potrivit unui centralizator al Ministerului Educației Naționale.

La română au fost depuse cele mai multe contestații — 18.616, iar la proba obligatorie a profilului — 11.399. La proba la alegere a profilului și specializării s-au depus 11.792 de contestații.

La nivel național, au promovat examenul, înainte de contestații, 71,4% dintre candidați, iar în Capitală promovabilitatea a fost de 74,09%.

Potrivit calendarului aprobat de MEN, între 6 și 9 iulie vor fi rezolvate contestațiile, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie.

Înscrierea candidaților pentru cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va face între 11 și 14 iulie. Cei care au promovat examenele de corigențe o pot face pe 27 iulie.

* IȘMB: Peste 5.000 de contestații la Bacalaureat

Un număr de 5.233 de contestații au fost depuse în Capitală la examenul de Bacalaureat, a declarat joi pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Maria Ștefania Manea.

Potrivit acesteia, cele mai multe au vizat lucrările la Limba și literatura română și Matematică.

În București au susținut Bacalaureatul 13.811 absolvenți de liceu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker