UPDATE #postBrexit Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial

Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind relaţiile comerciale post-Brexit, cu doar câteva zile înainte ca Londra să iasă din piaţa unică a UE, susţin surse europene şi guvernamentale britanice citate de AFP, DPA şi Reuters.

"S-a ajuns la un acord", a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic, salutând "veştile fantastice pentru familiile şi afacerile din orice parte a UE".

Foto: (c) OLIVIER HOSLET / EPA


"Am semnat primul acord de liber schimb bazat pe zero taxe şi zero cote care s-a realizat vreodată cu UE", a adăugat sursa britanică.

Încheierea acordului are loc după luni de blocaj, după ce şi miercuri s-a anunţat că o înţelegere este iminentă. Cel mai îndelungat punct de dispută a fost problema pescuitului.

Marea Britanie a părăsit oficial UE la sfârşitul lui ianuarie, dar a rămas membră a pieţei interne a UE şi a uniunii vamale până la încheierea perioadei de tranziţie, la sfârşitul anului.

În absenţa oricărui acord, taxe vamale mari şi alte bariere comerciale s-ar fi aplicat, riscând să afecteze serios economia şi lanţurile de distribuţie.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR