UPDATE Primarul de la Sinaia, Vlad Oprea, pus sub control judiciar cu interzicerea exercitării funcției

UPDATE Primarul de la Sinaia, Vlad Oprea, pus sub control judiciar cu interzicerea exercitării funcției

Primarul stațiunii prahovene Sinaia, Vlad Oprea, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA Ploiești în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, anchetatorii interzicându-i să-și mai exercite funcția pe perioada măsurii preventive.

Vlad Oprea a fost citat să se prezinte la DNA Ploiești în dosarul în care judecătoarea Ruxandra Popescu a fost pusă sub acuzare, în luna martie, pentru luare de mită și abuz în serviciu.

La ieșirea din sediul DNA Oprea a spus, răspunzând unei întrebări, că în mod "evident" va candida pentru un nou mandat la Primăria Sinaia.


Primarul stațiunii prahovene Sinaia s-a prezentat, vineri dimineață, la sediul DNA Ploiești, surse judiciare declarând, pentru AGERPRES, că el va fi audiat în calitate de suspect într-un dosar de corupție.

Potrivit surselor citate, Oprea este suspect de abuz în serviciu în dosarul judecătoarei Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia, urmărită penal cu privire la infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu săvârșite în legătură cu pronunțarea unei hotărâri în detrimentul Primăriei Sinaia.

De altfel, Vlad Oprea a mai fost audiat ca martor în dosar în data de 16 martie.

Potrivit unui comunicat de presă emis în luna martie de DNA, în cauză există aspecte care arată că, în vara anului 2010, în calitate de magistrat judecător, Ruxandra Popescu a acceptat promisiunea făcută de o persoană care, la acea dată, ocupa o funcție de conducere în Poliția Sinaia, de a i se plăti un folos necuvenit în schimbul pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile intereselor sale și într-un termen scurt.

Astfel, judecătoarea a primit, prin intermediar, un folos necuvenit în valoare de aproximativ 500 euro, se arată în comunicat.

Potrivit unor surse, suspecta ar fi primit o haină de blană de la Marin Tudorică, fost șef al Poliției Sinaia, pus sub acuzare în ianuarie pentru fapte de corupție.

"Ca urmare a faptului că acceptase promisiunea de a primi un folos necuvenit, în calitate de judecător la Judecătoria Sinaia, învestită fiind cu soluționarea unui dosar civil, suspecta Popescu Ruxandra și-a încălcat atribuțiile de serviciu și, la data de 11 noiembrie 2010, a pronunțat o soluție vădit contrară dispozițiilor legale, prin care a dat câștig de cauză reclamanților, în detrimentul Primăriei Sinaia", precizează comunicatul.

Concret, prin respectiva hotărâre judecătorească, orașul Sinaia și Consiliul Local Sinaia au fost obligate să încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru trei terenuri în suprafață totală de peste 500 metri pătrați care făceau obiectul unor contracte de concesiune, la prețuri defavorabile, ceea ce a creat un prejudiciu de aproximativ 220.000 euro și un folos necuvenit pentru cei trei concesionari, spun procurorii.

AGERPRES / (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Marius Frățilă)


populare
astăzi

1 Cine sunt „valorile speciale” cărora le datorăm condamnarea României la CEDO în dosarul Danileț. Cu nume și prenume

2 Stolojan, atac la guvern / „Pensionarii care provin din clasa de mijloc (care a avut venituri salariale între 3.000 și 10.000 mii de lei brut) au puter…

3 Tudorel Toader face dezvăluiri din culisele mandatului său de ministru: „La legile justiției s-a creat o psihoză” / „Dragnea insista să modificăm conţin…

4 „Avertismentul” unei tinere chinezoaice, stabilită în țara noastră: „România este periculoasă pentru fete”. Motivul este surprinzător

5 ANRE a pierdut intenționat un proces de 100 de milioane de lei, spune departamentul juridic al instituției, care a sesizat DNA