UPDATE Protestul de la Cotroceni s-a încheiat

UPDATE Protestul de la Cotroceni s-a încheiat

Protestul organizat la Cotroceni împotriva preşedintelui Klaus Iohannis şi a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, s-a încheiat, în jurul orei 19,00, după aproximativ patru ore.

La manifestaţie au participat aproximativ 100 de persoane care au scandat "Iohannis şi DNA au distrus Justiţia" sau "DNA, fără cucuvea". O parte dintre manifestanţi au adus cu ei portocale.

Protestatarii anti-prezidenţiali au primit răspuns din partea câtorva persoane aflate pe trotuarul opus al străzii, care au cântat imnul naţional şi au scandat, la rândul lor, lozinci precum "PSD, ciuma roşie" sau "Nu vrem să fim conduşi de hoţi". Aceştia au avut asupra lor o portavoce cu ajutorul căreia au încercat să intre în dialog cu cei care manifestau împotriva lui Iohannis.

ORA 16.22 Protest anti-Iohannis la Cotroceni; Pleşoianu - preşedintele o acoperă pe Kovesi

Un protest împotriva preşedintelui Klaus Iohannis se desfăşoară, sâmbătă după amiaza, în faţa Palatului Cotroceni, printre participanţi numărându-se şi deputatul PSD Liviu Pleşoianu, care şi-a exprimat nemulţumirea că şeful statului "o acoperă" pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Cei prezenţi flutură steaguri tricolore şi solicită demisia preşedintelui. De asemenea, unii dintre ei ţin în mână portocale.

"Motivul pentru care am venit aici este acela de a aduce această portocală de Tenerife, care e o portocală originală, nu e contrafăcută. Dacă ar fi fost domnul Iohannis aici (...) i-aş fi oferit-o, mai ales că domniei sale îi place foarte mult în Tenerife, şi l-aş fi rugat să încerce măcar să nu facă declaraţii care sunt de fapt un fel de delir logic", a declarat Pleşoianu.

El s-a referit la înregistrările apărute în media în ultima săptămână.

"Domnul Iohannis a spus că nu a ascultat acele probe audio care au fost difuzate duminică seara, a spus că nu a citit nici stenogramele ca urmare a probelor audio, în acelaşi timp s-a pronunţat că este o încercare jalnică a unor penali. Întrebarea este foarte simplă pentru nişte oameni dotaţi cu logică din această ţară: dacă nu ai citit stenogramele, dacă nu ai urmărit probele audio, atunci cum te exprimi, de unde ştii despre ce vorbeşti", a adăugat deputatul PSD.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Parlamentarul social-democrat a vorbit şi despre anunţul făcut de ministrul Justiţiei cu privire la raportul referitor la DNA.

"Este o chestiune ilogică să vii de urgenţă din Japonia, după care ne anunţi că ne vei anunţa. Este absolut aberant din punctul meu de vedere. (...) Singura decizie normală pe care poate să o ia un ministru al justiţiei, oricare ar fi el în această ţară, este să solicite revocarea doamnei Kovesi şi a domnului Lazăr", a susţinut Liviu Pleşoianu.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

La manifestaţie participă şi fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, care a spus că a venit la protest să îşi apere drepturile, "aşa cum fiecare cetăţean român trebuie să o facă". De asemenea, sunt prezente şi câteva persoane care o susţin pe Laura Codruţa Kovesi, printre care şi jurnalistul Mălin Bot. AGERPRES/(A, AS - autor: Petronius Craiu, Livia Popescu editor: Cătălin Alexandru, editori online: Anda Badea, Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

4 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual

5 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”