UPDATE Simona Halep, învinsă de Daria Gavrilova în turul al doilea la Roma (WTA)

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a șasea favorită, a fost învinsă de australianca de origine rusă Daria Gavrilova cu 6-3, 4-6, 6-3, miercuri, în runda a doua a turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.599.610 dolari.

Meciul a fost întrerupt de ploaie după primele două seturi, durata sa efectivă fiind de o oră și 58 de minute.

Halep (24 ani, 5 WTA) câștigase singura partidă de până acum cu Gavrilova (22 ani, 32 WTA), anul trecut, în turul al doilea la Indian Wells, cu 2-6, 6-1, 6-2.

Gavrilova a început mai bine meciul și a condus cu 3-1, dar Halep a reușit să revină și să egaleze, 3-3, dar apoi jucătoarea antrenată de Nicole Pratt a câștigat trei ghemuri la rând și și-a adjudecat primul set cu 6-3.

Simona a început cu dreptul actul al doilea, dar apoi Gavrilova a întors scorul (1-3). Halep a avut o reacție foarte bună și a reușit patru ghemuri consecutive, ajungând la 5-3. Gavrilova a replicat cu un break, dar Halep a câștigat setul (6-4) și a restabilit egalitatea.

După pauza provocată de ploaie, Halep a părut că se află la cârma jocului, a condus cu 1-0 și 2-1, dar Gavrilova a început să lovească tot mai bine și a întors scorul la 5-2 în favoarea sa. Halep a reușit un break, dar apoi Daria Gavrilova a încheiat setul (6-3) și meciul.

Halep a reușit 3 ași, dar a făcut și 4 duble greșeli. Gavrilova a comis 7 duble greșeli. Raportul a fost echilibrat la capitolul ''winners'' (lovituri direct câștigătoare), 30-29 pentru jucătoarea de la Antipozi, și la erori neforțate, 33 Halep, 31 Gavrilova.

Simona Halep, care venea după titlul cucerit la Madrid, intrând direct în turul al doilea la Foro Italico, va primi pentru participare 12.645 euro și 60 puncte WTA. Anul trecut, Halep s-a oprit în semifinale la Roma, la fel ca și Gavrilova.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă