UPDATE Turcia: Bilanțul victimelor exploziei de la Gaziantep a crescut la 50 de morți

UPDATE Turcia: Bilanțul victimelor exploziei de la Gaziantep a crescut la 50 de morți

Bilanțul provizoriu al victimelor atentatului cu bombă comis sâmbătă seară la o nuntă în Gaziantep, în sudul Turciei, aproape de frontiera siriană, a crescut la 50 de morți, a anunțat duminică biroul guvernatorului local, citat de AFP.

Bilanțul precedent era de 30 de morți și 94 de răniți. Președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că acest atac a fost comis 'probabil' de gruparea jihadistă Statului Islamic.

'Vreau să subliniez încă o dată că nu există nicio diferență între tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, în care am pierdut 240 de cetățeni, comisă de FETO (rețeaua predicatorului auto-exilat Gulen, pe care guvernul o denumește FETO — Organizația Teroristă Fethullah Gulen, potrivit siglei în limba turcă — n.r.), între PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan, considerat organizație teroristă de către Turcia, SUA și UE — n.r.), care numai în ultima lună a ucis 70 de membri ai forțelor de securitate (...) și atentatul din Gaziantep, probabil comis de către Daesh", menționează șeful statului turc într-un comunicat.

Acesta asigură că astfel de provocări nu vor reuși să compromită unitatea, conviețuirea și fraternitatea din țară.

Premierul turc, Binali Yildirim, a condamnat de asemenea atentatul într-un comunicat în care cere națiunii "răbdare și tărie", transmite EFE, iar vicepremierul Mehmet Simsek a subliniat "conviețuirea" diverselor grupuri etnice, precum turcii, kurzii și arabii, în Gaziantep, oraș situat la circa 50 de kilometri de frontiera cu Siria, lăudând răspunsul populației care s-a poziționat imediat împotriva atacului.

Formațiunea pro-kurdă Partidul Democratic al Poporului (HDP) a anunțat că mirii de la nuntă erau membri ai săi, iar printre cei uciși se regăsesc de asemenea femei și copii.

AGERPRES/ (AS — editori: Vicențiu Purcărea, Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 ALERTĂ PSD încearcă să „betoneze” sinecurile „păsărelelor” de partid?

2 Uite unul dintre motivele pentru care PSD se prăbușește în sondaje!

3 Încă o dovadă că lucrurile au luat-o razna în Ro / Conducerea CEC, răsfățată cu salarii imense de până la 27.000 de euro lunar!

4 La 52 de ani, Sofia Vergara pozează topless în Ibiza și i-a sucit mințile unui cuceritor din sportul mondial

5 În premieră, PSD pierde controlul CCR după 33 de ani