UPDATE Un alt petrolier străin a fost reţinut de Iran în Golful Persic (presa de stat)

Corpul Gărzilor Revoluţionare din Iran (IRGC) a reţinut un petrolier străin în Golf care transporta ilegal combustibil pentru unele state arabe, a transmis televiziunea de stat iraniană duminică, informează Reuters.

''Unele forţe navale ale IRGC au oprit un petrolier străin în Golful Persic, care transporta ilegal carburant pentru unele ţări arabe", a transmis postul de televiziune, care l-a citat pe comandantul IRGC Ramezan Zirahi.

"Nava transporta 700.000 de litri de carburant. Şapte marinari aflaţi la bordul navei cisternă, având diferite naţionalităţi, au fost reţinuţi", conform aceleiaşi surse.

Nu s-a precizat nici cărui stat aparţine petrolierul.

Potrivit agenţiei IRNA citată de AFP, incidentul a avut loc în zona insulei Farsi în nordul Golfului. Nava-cisternă a fost transferată în portul Busher şi "încărcătura sa de carburant de contrabandă a fost predată autorităţilor" în coordonare cu justiţia iraniană, conform unui comunicat al Gardienilor Revoluţiei.

Agenţia germană de presă dpa, care citează agenţia iraniană de presă Fars, scrie că nava a fost sechestrată în Golf la 31 iulie. Ar fi a treia navă sechestrată de Iran într-o singură lună.

Teheranul a reţinut navele Stena Impero sub pavilion britanic şi MT Riah sub pavilion panamez în strâmtoarea Ormuz, punct de tranzit crucial pentru petrolul mondial, la jumătatea lunii iulie, provocând tensiuni fără precedent cu Marea Britanie şi Statele Unite.

La 14 iulie, Iranul a reţinut petrolierul Riah acuzându-l că transporta carburant de contrabandă. La 18 iulie, a capturat petrolierul Stena Impero în Strâmtoarea Ormuz, pentru presupuse încălcări marine şi i-a permis altuia să-şi continue drumul după emiterea unui avertisment.

Tensiunile au crescut între Iran şi Occident după capturarea petrolierului britanic, incident ce a survenit după ce forţele britanice au reţinut un petrolier iranian lângă Gibraltar, acuzându-l de încălcarea sancţiunilor asupra Siriei.

Calificând reţinerea navei Stena Impero în Strâmtoarea Ormuz ca fiind ilegal, Marea Britanie a respins ideea că ar putea elibera petrolierul iranian în schimbul celui britanic sechestrat de IRGC. AGERPRES


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 „Israelul asasinează pe oricine poate negocia cu Statele Unite. Agenda lor este diferită de cea a lui Trump”

5 CULISE Cum a „învins” Grindeanu la negocierile cu Bolojan