Urmarile primului pachet de măsuri. Bolojan: „Vom vedea în următoarele luni care sunt efectele creșterii TVA și accizelor”

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 29 septembrie, că impactul creșterii TVA și al accizelor asupra încasărilor bugetare va fi vizibil abia în lunile octombrie și noiembrie. Măsurile fac parte din primul pachet adoptat pentru reducerea deficitului bugetar și au intrat în vigoare în august.

Ilie Bolojan FOTO: Mediafax

Ilie Bolojan FOTO: Mediafax

„TVA-ul a fost majorat din august, însă efectele se reflectă în încasări abia din septembrie. Până acum, nu putem vorbi încă despre impactul real al acestei creșteri. Cifrele actuale se bazează pe estimările de la începutul anului, care s-au dovedit prea optimiste. În iulie și august am înregistrat venituri suplimentare, parțial datorită unei activități mai bune a ANAF, dar și ca urmare a operațiunilor comerciale realizate înainte de majorarea taxelor, ceea ce este un fenomen normal. În următoarele două-trei luni vom putea observa cum se ajustează plata impozitelor la noile niveluri. În octombrie-noiembrie vom putea evalua primele efecte ale acestui pachet de măsuri”, a explicat șeful Executivului, la Digi 24.

Premierul a adăugat că ținta pentru anul viitor este ca deficitul bugetar să se situeze sub 6,5%, ideal în jur de 6%, pentru a crea condițiile necesare dezvoltării economice în următorii ani.

Datele Ministerului Finanțelor arată că deficitul bugetului general consolidat a urcat la 4,54% din PIB în primele opt luni ale anului 2025, echivalentul a 86,36 miliarde de lei, comparativ cu 4,04% în iulie. În aceeași perioadă a anului trecut, deficitul era de 80,87 miliarde de lei, respectiv 4,59% din PIB.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker