Ursache: Trezoreria mai are 2,2 miliarde euro din privatizări; vrem un Fond suveran activ pe piața de capital

Trezoreria statului mai are 2,2 miliarde euro disponibili din privatizări, din cele aproape 7 miliarde euro, iar banii aceștia nu pot rezolva până în 2020 investiții de 10 miliarde euro, cât și-a propus statul român, a declarat, marți, Mircea Ursache, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, într-o conferință de specialitate.

"În ultimele zile am avut întâlniri cu Coaliția pentru Dezvoltarea României, Coaliția pentru Modernizarea României, BERD, să discutăm la nivel global necesitatea fie a continuării listărilor de către Guvern, fie a înființării Fondului suveran. Observațiile și propunerile pe care toți acești parteneri ai noștri ni le-au dat ne arată că nu e numai un punct dintr-un program de guvernare. Este o necesitate absolută pentru statul român, pentru dezvoltarea României. Din toți banii din privatizări, aproape 7 miliarde de euro, conform raportului BNR, astăzi în conturi mai erau 2,2 miliarde euro disponibili la nivelul Trezoreriei statului cu care în niciun caz nu poți rezolva până în 2020 investiții de 10 miliarde euro, cât și-a propus statul român", a spus Ursache.

El a precizat că un Fond suveran activ în piața de capital al rezolva problema.

"Noi, în calitatea noastră de reglementator și de supraveghetor al pieței, spunem că ne dorim un fond suveran, dar unul care să fie activ în piața de capital, nu unul care să funcționeze doar în baza Legii 31 ca o societate comercială care administrează doar niște pachete de acțiuni. Asta făceau până acum și ministerele", a mai arătat oficialul ASF.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

4 Noi amănunte despre tentativa de lovitură de stat din China / Lui Xi Jinping i-ar fi trecut glonțul pe la urechi la propriu!

5 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control