USLM amână greva de la metrou

USLM amână greva de la metrou

Consiliul General de la Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) a decis marţi să amâne declanşarea grevei generale până după o primă întâlnire cu noul ministru al Transporturilor, informează USLM.

"Ca urmare a faptului că, la data trimiterii comunicatului de presă de ieri (luni, n.r.), nu aveam confirmarea schimbării conducerii Ministerului Transporturilor, Consiliul General USLM întrunit azi, 20.11.2018, în şedinţă extraordinară, a hotărât amânarea declanşării grevei propriu-zise până după instalarea noului ministru al Transporturilor şi prima întrevedere cu acesta în calitate de mediator al prezentului conflict colectiv de muncă, la o dată ce urmează să o anunţăm", subliniază USLM.

Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment declanşată de USLM în data de 15 noiembrie 2018, pe motiv că sindicatul nu a respectat Legea dialogului social, a informat luni Metrorex.

"Instanţa constată nelegalitatea declarării şi declanşării grevei de avertisment în data de 15.11.2018, între orele 4.00-6.00, la nivel de Metrorex SA. Conducerea Metrorex îşi manifestă disponibilitatea pentru continuarea negocierilor, conform Legii dialogului social şi face apel la angajaţii săi să ia în considerare că asigurarea transportului călătorilor la timp şi în siguranţă este prioritară", subliniază Metrorex.

Angajaţii Metrorex ar fi urmat să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4:00 - 16:00.

Ministrul remaniat al Transporturilor, Lucian Şova, a declarat săptămâna trecută că greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţii, metroul Bucureşti nefiind construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului.

"Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, care, de mai bine de 20 de ani, conduc sindicatul Metrorex şi negociază în numele a mii de angajaţi ai acestuia întotdeauna având în vedere şi propriile lor interese. Această grevă nu este pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex. Această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou", a subliniat Şova.

Potrivit acestuia, negocierile referitoare la încheierea Contractului Colectiv de Muncă au început cu câteva luni în urmă, au fost 8 runde de negocieri, iar principala şi singura revendicare nenegociabilă a fost creşterea salariilor cu 42%.

Şova a menţionat, totodată, că angajaţii de la metrou au beneficiat de creşteri salariale în ultimii patru ani astfel: în 2015 - 9%, în 2016 - 12%, în 2017 - 21% şi în 2018 ar trebui negociată o creştere salarială de 42%.

Salariul mediu brut lunar pe cele mai importante categorii de salariaţi este de 7.300 lei pentru personalul tehnic, 8.000 lei pentru mecanici şi mecanici ajutor şi 5.300 lei pentru cei care lucrează în regim de noapte în staţiile şi pe liniile de metrou. Ministrul a amintit că, pe lângă salarii, există o serie de beneficii negociate şi obţinute de salariaţii Metrorex, precum tichete de masă de 12 lei/zi, decontarea a 75% din valoarea biletelor de odihnă şi de tratament, decontarea a 50% din costul abonamentelor pe calea ferată şi rutieră, decontarea a 99% din preţul cazării la Hotelul Zamora din Buşteni (hotel care aparţine sindicatului) sau permise CFR cu minimum 6 călătorii. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina