USR a devenit membru ALDE Europa în locul partidului condus de Tăriceanu

USR a devenit membru ALDE Europa în locul partidului condus de Tăriceanu

Uniunea Salvați România a devenit vineri membru al partidului ALDE Europa, urmare a unui vot în unanimitate în cadrul Consiliului formațiunii europene care a avut loc la Zürich în Elveția, potrivit unui comunicat al partidului condus de Dan Barna.

 “Am avut astăzi ocazia să prezint în fața Consiliului ALDE European, în cadrul votului pentru candidatura de membru, remarcabila istorie de doar trei ani a USR. Parcursul de la un ONG local activ care în iarna lui 2016 a devenit al treilea partid parlamentar din România, până la remarcabilul succes de pe 26 mai. În acești trei ani, USR a marcat borne majore în politică românească. Am vorbit despre inițiativa #FaraPenali care a adunat 1 milion de semnături, poziționarea față de referendumul pentru revizuirea Constituției din toamna lui 2018, alegeri de tip primaries pentru candidații Parlamentului European, toate confirmate de un foarte bun rezultat la alegerile europarlamentare. O poveste și un exemplu că politica făcută altfel poate să dea rezultate. USR a primit admirație, respect și un vot în unanimitate pentru calitatea de membru al partidului european. Creștem în fiecare zi”, a susținut președintele USR, Dan Barna, în fața delegaților de la Consiliul ALDE.

Decizia de aderare la ALDE Europa a fost luată de conducerea USR pe 22 iunie, după ce USR a participat, alături de PLUS, la fondarea noului grup politic din Parlamentul European, Renew Europe.

“USR este, de astăzi, membru al ALDE Europe. După o colaborare de mai bine de doi ani cu familia partidelor liberale, astăzi am fost primiți cu brațele deschise în ALDE Europe, prin vot în unanimitate. Alături de președintele Dan Barna, am reprezentat Uniunea Salvați România, în calitate de responsabil al Departamentului de Relații Internaționale din Biroul Național al USR, la consiliul ALDE de la Zurich. Au fost alături de noi și membri ai USR din Elveția, le mulțumesc pentru susținere! USR va avea un cuvânt important de spus în creionarea noii Europe alături de colegii noștri din ALDE, inclusiv prin grupul Renew Europe din Parlamentul European”, a declarat, la rândul său, senatorul USR de Diaspora, Radu Mihail.

USR amintește că ALDE Europe are o puternică rețea de reprezentare la nivel european: 108 eurodeputați din grupul Renew Europe, a treia cea mai mare forță politică din Europa, iar în prezent 5 din 28 de comisari europeni reprezintă ALDE Europe. Nu în ultimul rând, șase din actualii prim-miniștri din state membre UE aparțin partidelor membre ALDE.

Pe 30 mai, la patru zile de la alegerile europarlamentare pe care le-a pierdut în mod categoric, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că a părăsit ALDE Europa, partidul la care a fost afiliat încă de la înființare, după o perioadă tensionată, marcată de amenințări reciproce. Guy Verhofstadt, liderul familiei europene, a criticat deseori prestația ALDE Ro în materie de stat de drept și justiție și chiar a cerut, în această primăvară, excluderea.

La rândul său, Tăriceanu a i-a transmis lui Verhofstad, înainte de alegerile europene, că ALDE Ro nu-l va mai sprijini în Parlamentul European.

Rezultatele de la scrutinul din 26 mai au făcut însă din această amenințare un foc tras în gol, întrucât ALDE Ro nu a reușit să treacă pragul electoral, deci nu va mai face parte din legislativul de la Bruxelles.

Norica Nicolai, până acum europarlamentar ALDE Ro, a confirmat, joi, că formațiunea sa nu mai este parte a ALDE Eu.

„Domnul Verhofstadt n-a respectat decât un anume tip de oportunism care nouă ne-a făcut foarte rău în campanie. A creat impresia că ALDE este exclus din Europa, ceea ce nu este adevărat, și atunci nu mai aveam de ce să mai stăm”, a declarat Norica Nicolai, cap de listă al ALDE Ro, în campania pentru europarlamentare.

La ultimul miting din campania pentru europarlamentare, Alianța 2020 USR PLUS a beneficiat de prezența pe scenă a lui Guy Verhofstadt. De altfel, USR și PLUS s-au alăturat deja ALDE Eu, la fel și formațiunea En Marche, fondată de președintele Franței, Emmanuel Macron.



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...