USR: Guvernul a trădat interesele României; Roşia Montană nu a intrat pe lista Patrimoniului UNESCO

USR: Guvernul a trădat interesele României; Roşia Montană nu a intrat pe lista Patrimoniului UNESCO

Uniunea Salvaţi România (USR) reclamă că Guvernul PSD-ALDE a trădat interesele României după ce a cerut Comitetului UNESCO să nu voteze includerea Roşiei Montane în patrimoniul mondial şi recunoaşterea valorii sale universale excepţionale.

USR arată că Guvernul a trimis un secretar de stat care le-a cerut reprezentanţilor din Azerbaidjan şi Bosnia-Herţegovina să ceară stoparea înscrierii Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO, în timp ce alte ţări argumentau că "este o ocazie unică pentru a prezerva patrimoniul ţării pentru viitoarele generaţii".

"Este cel mai ruşinos moment al României de când este membră UNESCO. Toate statele aveau de gând să voteze pentru includere, nimeni neavând nimic de obiectat în acest sens. Nimeni, în afară de România. Interesele unor corporaţii şi ale unei clase politice vândute încă de acum 20 de ani au fost mai importante decât interesul naţional. Guvernul, prin această mişelie, a trădat interesele României", a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu, care a fost prezent la dezbaterile Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO din Manama în calitate de membru al Comisiei UNESCO din Parlamentul României, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES.

USR subliniază că situaţia României este fără precedent, fiind singurul stat care a militat pentru ca un sit al său de excepţie să nu intre în această listă.

Decizia Guvernului îngroapă Roşia Montană pentru o lungă perioadă de timp, iar şansele salvării scad cu fiecare zi care trece, arată reprezentanţii USR.

Potrivit sursei citate, prin negocierile purtate cu membrii Comitetului UNESCO, senatorul USR Vlad Alexandrescu a reuşit eliminarea unei părţi "monstruoase" din propunerea de amendament propusă de Guvern, anume că România nu ar fi putut reveni cu acest dosar la UNESCO înainte ca arbitrajul internaţional de la Washington să se termine, ceea ce ar fi avut drept efect practic anularea dosarului, de vreme ce recomandarea ICOMOS (International Council on Monuments and Sites) pentru dosarul depus expiră în 3 ani, iar procesul poate dura 7-8 ani.

"Tot datorită negocierilor purtate de senatorul USR Vlad Alexandrescu, a fost inclusă menţiunea specială că România trebuie să pună în practică măsurile necesare pentru a asigura protecţia şi managementul potenţialei valori universale excepţionale a sitului Roşia Montană, aşa cum au fost identificate de ICOMOS şi că România va lucra în acest scop în strânsă cooperare cu organizaţiile consultative", se mai arată în comunicat. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”