USR PLUS şi PNL au dat startul campaniei de strângere de semnături pentru candidatura lui Nicuşor Dan

Alianţa USR PLUS şi Partidul Naţional Liberal au început, joi seară, în Piaţa Universităţii, campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei.

La eveniment, alături de candidatul dreptei la PMB, s-au aflat preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui, preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, şi preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru. De asemenea, au fost prezenţi actorii Anca Sigartău, Marius Manole, Claudiu Bleonţ, Claudiu Maier.

Nicuşor Dan a venit cu fetiţa sa, pe care acesta a ţinut-o în braţe, făcând câţiva paşi prin Piaţa Universităţii la finalul declaraţiilor de presă.

"Noul Bucureşti înseamnă un oraş în care te mişti mai bine, în care respiri mai bine, în care câştigi mai bine. Noul Bucureşti înseamnă un oraş în care administraţia este parteneră cu cetăţeanul, cu mediul de afaceri, cu salariaţii, cu studenţii, cu persoanele în vârstă, cu persoanele cu handicap, cu bicicliştii, cu pietonii, cu conducătorii auto. Noul Bucureşti înseamnă să redăm, în sfârşit, Bucureştiul bucureştenilor şi să facem din oraşul acesta un oraş în care să fim mândri că trăim şi din care copiii noştri, peste 5-10-15 ani, să nu vrea să plece şi în care să vrea să rămână", a afirmat Nicuşor Dan.

Violeta Alexandru şi-a exprimat convingerea că reprezentanţii dreptei "vor reuşi să scoată Bucureştiul din starea de faliment în care l-a adus PSD".

"Suntem în faliment, trebuie să subliniem acest lucru. PSD a adus cel mai bogat oraş al României în faliment. Cum a reuşit să facă acest lucru? Bătându-şi joc de banii publici. Resurse a avut. Deschidere din partea instituţiilor europene a avut. Doar că în firea PSD-ului stă furtul", a spus ea.

Claudiu Năsui a precizat că în ultimii patru ani cheltuielile administraţiei bucureştene au crescut cu 63%, fără se îmbunătăţească şi calitatea vieţii în concordanţă.

"Acum patru ani, dreapta din România a greşit. A greşit pentru că s-a prezentat la urne separat, în condiţiile unui sistem în care mai mult ca oricând unitatea face forţa. De patru ani de zile vedem o bătaie de joc cronică a banului public, desfăşurată la Primăria Capitalei şi la primăriile de sector. 63% este procentajul cu care au crescut cheltuielile Primăriei Bucureşti şi ale celor şase sectoare în patru ani. Fiecare bucureştean care merge la vot trebuie să se întrebe: oare a crescut calitatea serviciilor cu 63% în aceşti patru ani? Pentru că anul acesta am văzut un număr record de oameni care nu au apă caldă. Am văzut un număr record de chermeze în aceşti patru ani, am văzut companii municipale înfiinţate numai pentru a drena mai bine banul public şi a salariza activ de partid", a precizat liderul USR Bucureşti.

Vlad Voiculescu a declarat că va forma echipă cu Nicuşor Dan şi că are încredere în acesta. A mai spus că îi va fi alături, în calitate de viceprimar desemnat de alianţa USR PLUS.

"Aş folosi o metaforă din fotbal. Există meciuri de club şi există echipa naţională. Cred că acum suntem în poziţia de a forma echipă pentru Bucureşti. Cred că acesta este corespondentul echipei naţionale. Voi forma echipă cu Nicuşor Dan, am încredere în Nicuşor Dan şi în momentul acesta avem - cu această înţelegere între USR, PLUS, PNL de susţinere a unui candidat unic al dreptei - şansa de a şterge de pe harta Bucureştiului PSD şi administraţia Firea", a spus Voiculescu. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Schimbare de trend în sondajele din București! Scade brusc procentul indecișilor!

2 Autostrada Sibiu-Pitești: A fost scos la licitație primul tronson peste Carpați. Pe secțiunea Cornetu -Tigveni…

3 „Era împreună cu Mihaela Rădulescu la sediul PD. A dat-o Berceanu afară din curte” / Prima amintire a lui Băsesc…

4 Document-BOMBĂ! Avocatul general al CJUE arată că înființarea Secției Speciale PSD încalcă legislația UE!

5 Semne de panică la panarame! Cocina TV dezgroapă declarații pro-Firea și anti-Nicușor Dan făcute în 2016 de Mi…