USR: Semnăturile cu probleme la iniţiativa ''Fără penali'', eliminate; Olimpia Ardelean, reclamată pentru jigniri

USR: Semnăturile cu probleme la iniţiativa ''Fără penali'', eliminate; Olimpia Ardelean, reclamată pentru jigniri

Listele cu semnături ale iniţiativei "Fără Penali" care au avut probleme au fost eliminate imediat din dosare, iar Olimpia Ardelean a fost exclusă din partid după ce a fost reclamată de 15 colegi pentru jigniri, anunţă Uniunea Salvaţi România, într-o postare pe Facebook.

"În şedinţa de miercuri seara a Biroului Naţional pe lângă alte puncte legate de organizarea partidului s-au discutat şi sesizările unor membri la adresa Olimpiei Ardelean, care a fost reclamată de 15 colegi pentru jigniri şi pentru o poziţie publică ce a afectat imaginea USR în ultima campanie. Biroul Naţional a decis cu majoritate de voturi excluderea ei pentru încălcarea articolului 13 din Statutul USR care prevede că membrii au obligaţia să nu întreprindă acţiuni în contradicţie cu obiectivele politice ale USR şi să nu prejudicieze, prin luări de poziţie publice, interesele legitime ale USR şi ale membrilor săi", a precizat sursa citată.

Conform USR, Olimpia Ardelean nu a fost exclusă din partid pentru că a semnalat probleme cu semnăturile la iniţiativa "Fără Penali".

"În 2018, Olimpia Ardelean şi alţi colegi din ţară au verificat listele cu semnături de susţinere ale iniţiativei 'Fără Penali' şi acolo unde au semnalat probleme au fost eliminate imediat din dosare listele respective. A fost prima campanie de acest fel pentru USR şi membrii noştri au fost extrem de riguroşi în respectarea regulilor. Olimpia Ardelean nu a fost exclusă pentru că a semnalat probleme cu semnăturile la iniţiativa 'Fără Penali', ci pentru motivele mai sus menţionate. USR are mecanisme interne funcţionale, orice membru poate contesta decizia la Comisia de Arbitraj", se mai arată în postare.

Un număr de 117 membri ai Uniunii Salvaţi România au semnat un apel prin care cer să fie inclusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Birou Naţional o decizie de anulare a sancţiunii "disproporţionate" aplicate Olimpiei Ardelean, exclusă din partid.

"Pe ordinea de zi (a şedinţei Biroului Naţional de miercuri, n.r.), stabilită de preşedintele Dan Barna, se aflau sesizări la adresa a şase membri USR, toţi cu poziţii critice faţă de diferite decizii ale conducerii partidului. Audierile s-au oprit la cel de-al doilea membru cercetat, în jurul orei 12, când o parte dintre membri Biroului Naţional părăsiseră sala. Colega noastră Olimpia Ardelean, membru al Biroului Judeţean Ilfov, a fost exclusă pe baza unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizaţiei judeţene", se arată în apel. AGERPRRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren