Vaccinul hexavalent va ajunge în România până la finalul anului

Alexandru Rafila a anunțat că vaccinul hexavalent, care lipsește în majoritatea județelor, va ajunge în țară până la finalul anului 2022. Vor fi livrate 300 de mii de doze.

Alexandru Rafila vorbește despre vaccinuri / Foto: Arhivă / Inquam Photos

Alexandru Rafila vorbește despre vaccinuri / Foto: Arhivă / Inquam Photos

În plus, ministrul Sănătății a precizat într-o conferință de presă că vaccinul ROR, care lipsește în acest moment în aproximativ 15 județe ale țării, va fi disponibil în cantități suficiente în România abia în luna februarie a anului viitor, deoarece producătorul serului nu va putea livra cantitatea necesară mai devreme.

În același timp, ministrul a spus că ia în calcul o redistribuire a dozelor de vaccin ROR și în județele unde acesta nu mai este disponibil, dar medicii de familie care mai au câteva doze, trebuie să fie de acord.

Alexandru Rafila a anunțat că criza de vaccinuri din România a fost cauzată de întârzierea unor livrări și sincope la producătorii de vaccinuri.

Vaccinurile fac parte din schema națională de vaccinare care, teoretic, este asigurată gratuit de Ministerul Sănătății în cabinetele medicilor de familie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR