Vâlcea: Cabană din Călimăneşti avariată după ce doi brazi smulşi de vânt s-au prăbuşit pe ea

Acoperişul şi mansarda unei cabane din staţiunea Călimăneşti au fost distruse după ce doi brazi s-au prăbuşit pe clădire, fiind smulşi din rădăcină de rafalele de vânt, au informat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc marţi după-amiază, pompierii vâlceni reuşind să înlăture copacii la aproape 24 de ore după anunţarea evenimentului.

"Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi în cursul zilei de ieri, 08.02.2022, ora 14.00, pentru degajarea a doi copaci smulşi din rădăcini de rafalele de vânt care s-au manifestat cu putere. Iniţial nu s-a putut face degajarea acestora cu mijloacele avute la dispoziţie. S-a încercat secţionarea, însă a fost nevoie de ridicarea trunchiului cu ajutorul unei macarale, operaţiunea fiind reluată astăzi (miercuri, n.r.) în jurul prânzului. A fost alegerea proprietarului care, pentru a limita pagubele, a solicitat administraţiei locale o macara pentru ridicarea copacilor", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Reprezentantul pompierilor vâlceni a precizat că nu au fost victime, în momentul producerii evenimentului nefiind nimeni în cabană. AGERPRES / (AS - autor: Ramona Dincă, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul