Vâlcea: Protest în faţa Prefecturii împotriva malpraxisului; o altă mamă le aduce acuzaţii pediatrilor

Vâlcea: Protest în faţa Prefecturii împotriva malpraxisului; o altă mamă le aduce acuzaţii pediatrilor

Aproximativ 70 de persoane nemulţumite de serviciile medicale din Vâlcea au protestat joi în faţa Prefecturii şi au cerut autorităţilor să ia măsuri împotriva celor responsabili în cazurile celor doi copii, unul în vârstă de un an şi o lună iar celălalt de un an şi opt luni, care au ajuns în stare foarte gravă la spitale din Bucureşti după ce au fost consultaţi de medici din Râmnicu Vâlcea.

Oamenii, între care şi bunicii copilului aflat în moarte cerebrală la Spitalul "Marie Curie" din Capitală, au acuzat cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea de indolenţă şi au cerut suspendarea medicilor care sunt suspectaţi de malpraxis.

"Ceea ce se întâmplă în spitalul din Vâlcea e ceva de nedescris. Zi de zi apar cazuri, apar persoane nemulţumite şi nu vreau să generalizez, pentru că sunt şi medici buni la Râmnicu Vâlcea, dar cei care se cred stăpâni pe saloanele respective, pe cabinetele respective ar trebui să se uite un pic şi la omul de jos. Să îşi dea silinţa să-l facă bine pe omul ăla. Nimeni nu se duce acolo de drag. Cerem să se facă dreptate în cele două cazuri şi conducerea spitalului, corpul de control de la Ministerul Sănătăţii, care sperăm să vină la Vâlcea, să ia deciziile corecte", a afirmat unul dintre organizatorii protestului.

La protest a venit şi mama unui copil de trei ani, care a adus noi acuzaţii la adresa pediatrilor vâlceni. Ea a susţinut că băieţelul ei a fost internat în urmă cu câteva zile la spital pentru lipsă de fier, dar pentru că în saloane sunt internaţi pacienţi fără să se ţină cont de diagnostice, a plecat acasă cu pneumonie acută.

"Ne-au internat pentru lipsă de fier, dar copilul a luat alte boli din spital, iar sâmbătă, mi-a făcut temperatură de 39 cu 9. Pentru că doamna doctor care ne-a făcut internarea nu era de serviciu, a venit doctoriţa care este şi în cazul lui Ayan (copilul de un an şi o lună aflat în comă la Bucureşti, n.r.) şi care nu ştiu de ce nu e suspendată şi mi-a spus să pun hainele mele şi ale copilului în chiuvetă, să le ud cu apă şi să le pun peste copil. Se întreba apoi cu doamna asistentă ce să-i mai facă pentru ca să-i scadă temperatura. Nu se poate aşa ceva! Am cerut ieri externarea copilului, pentru că în saloane sunt internaţi la grămadă copii şi cu viroze şi cu enterocolite. Diagnosticul de pe biletul de externare e pneumonie acută", a spus Claudia Zaharia.

Protestul din faţa Prefecturii, al doilea în ultimele cinci zile, a fost organizat de Asociaţia Victimele Malpraxisului Medical, în urma lui, prefectul de Vâlcea, Florian Marin, promiţându-le protestatarilor că va încerca, în limitele competenţelor pe care le are, să-i ajute să clarifice situaţiile semnalate la Spitalul Judeţean. AGERPRES/ (AS - autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)

Sursa foto: Instituția Prefectului - Județul Vâlcea / Facebook


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”