Vâlcea: Trei persoane, rănite într-un accident în care au fost implicate patru maşini, pe DN 64

Trei persoane, între care doi copii, au fost rănite, marţi, în urma unui accident în care au fost implicate patru maşini şi care s-a produs pe DN 64, în judeţul Vâlcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vâlcea: Trei persoane, rănite într-un accident în care au fost implicate patru maşini, pe DN 64 (Imagine: Shutterstock)

În accident, care s-a produs în localitatea Ioneşti, au fost implicate două maşini aflate în trafic şi alte două care staţionau, până în prezent poliţiştii nestabilind încă modul în care s-a produs accidentul.

În urma impactului, o tânără de 19 ani aflată la volanul uneia dintre maşini şi doi copii în vârstă de 5 şi 6 ani au fost răniţi, însă starea lor nu este gravă.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, cea de-a doua maşină aflată în mişcare şi implicată în accident era condusă de un bărbat de 39 de ani în privinţa căruia poliţiştii au constatat, la testul de alcoolemie, că băuse alcool înainte de a urca la volan, aparatul indicând o alcoolemie de 0,44 la mie.

Traficul la locul accidentului se desfăşoară cu restricţii, pe o singură bandă de mers.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR