Vâlcov, aproape de nerecunoscut, VÂNAT de DNA într-un NOU dosar

Fostul primar al Slatinei, senator şi ministru al Finanţelor Darius Vâlcov s-a prezentat, joi, la Tribunalul Olt unde a fost audiat pentru redeschiderea urmăririi penale într-un dosar închis în 2012. Redeschiderea dosarului a fost solicitată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Darius Vâlcov, evident supraponderal și îmbătrânit, a fost primul care a apărut la Tribunalul Olt cu zâmbetul pe buze la vederea reprezentanţilor presei. El nu a dat declaraţii în legătură cu acuzaţiile din dosarul în care figurează mai multe nume. De asemenea, la Tribunal a venit şi omul de afaceri Cristian Tomescu, patronul firmei SC Cafmin SRL, care a derulat contracte grele de lucrări cu Primăria Slatina sub administraţiile Darius Vâlcov şi Minel Prina, trimis în judecată în primul dosar al fostului ministru de Finanţe pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani. Spre deosebire de Vâlcov, care a intrat în sala de judecată, Tomescu a rămas afară, trimiţându-şi înăuntru apărătorii. 

Printre acuzaţiile din dosar se numără luarea de mită, abuzul în serviciu contra intereselor publice, conflictul de interese, evaziunea fiscală sau spălarea de bani. În dosar figurează mai multe nume, precum cel al deputatului Daniel Bărbulescu şi al soţiei sale, Andra Bărbulescu, sau cel al fostului primar al Slatinei Minel Prina, şi el trimis în judecată în primul dosar de corupţie al lui Vâlcov. Nici unul dintre aceştia nu s-a prezentat, însă, în faţa magistraţilor.
Joi, instanţa a amânat pentru a doua oară soluţionarea cererii, noul termen fiind stabilit pentru data de 13 august.  SURSA Olt-alert.ro





populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker