Valerie Cioloș-Villemin: De ce să donăm pentru "Cumințenia Pământului"? Pentru că este un simbol ce aparține poporului român

Valerie Cioloș-Villemin a susținut joi seara, alături de alți artiști, la Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, un concert de muzică sacră în sprijinul campaniei naționale de subscripție publică pentru achiziționarea sculpturii "Cumințenia Pământului", prilej cu care a subliniat că ar trebui să se doneze pentru opera lui Brâncuși pentru că ea reprezintă un simbol ce aparține poporului român.

"Vă dați seama că dacă fiecare am da un euro... Suntem 22 de milioane aici. Hai să spunem, că sunt copiii, dar măcar salariații (să dea — n.r.) câte un euro. Din 20 de milioane, nu știu,10 milioane. Am avea și mai mult (de suma necesară pentru opera lui Brâncuși — n.r.), și pentru altceva poate", a afirmat Valerie Cioloș-Villemin.

Soția premierului a spus că nu a donat, dar că va face acest lucru în perioada următoare.

"Urmează să donez. Eu fac contabilitatea acasă și am plecat de două săptămâni și nu am dat, dar acum o să dau. De ce să dăm? Pentru mine, este vorba de un simbol, este Brâncuși, care este român, este un om care mereu a căutat esența lucrurilor și este o persoană extraordinară. Această statuie aparține, de fapt, poporului român. De fapt, pentru mine e vorba de un simbol, un arhetip, la care toată lumea poate contribui cum poate. Ați văzut, eu am făcut ce am putut aici. Nu sunt profesionistă, ați văzut că am mai și greșit, dar am făcut ce am putut, ce-mi place mie", a declarat Valerie Cioloș-Villemin.

Alături de soprana Alexia Trif, tenorul Ioan Chiciudean, Valentina Popovciuc, la pian, și corul de copii dirijat de Boris Rancov, Valerie Cioloș-Villemin a susținut, la Catedrala Romano-Catolică, un concert de muzică sacră, organizat de Centrul de Resurse — Academia Doamnelor, prin campania 'Produs din suflet pentru comunitate'. Scopul concertului a fost implicarea comunității locale în susținerea achiziționării de către Ministerul Culturii a operei lui Constantin Brâncuși, 'Cumințenia Pământului'.

"Mă simt mereu aici foarte frumos, că sunteți oameni cu mult bun simț și mă simt foarte bine, aici, în Alba Iulia. Mulțumesc și că sunteți foarte implicați. Sunteți o comunitate aici activă și vă doresc să mergeți înainte", a spus Valerie Cioloș-Villemin.

Aceasta a mai menționat că va petrece Paștele în Ardeal, alături de familia sa.

"Mă pregătesc să mă bucur cu ei și să mănânc ouă roșii, cozonac. (...). O să-mi ajut mama soacră, dacă nu deja a terminat, să facă cozonac", a afirmat soția premierului, care a mărturisit că mâncarea sa preferată de Paște este cozonacul.

Valerie Cioloș-Villemin a mai fost prezentă în ultimele luni și la alte evenimente organizate de Centrul de Resurse — Academia Doamnelor, un proiect implementat de Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ / Cattani de România lovește din nou! Dosar penal la DNA în cazul achiziției de măști medicale de la …

2 Mafie pe față! / Mandatul de arestare în lipsă emis pe numele lui Iorgulescu Jr. a fost anulat pe motiv de viciu…

3 Milițianul Neluțu, care a infectat zeci de persoane la spitalul Gerota din Capitală, a fost externat pe ascuns…

4 Cei „12 apostoli” ai dezinformării despre coronavirus au ajuns și în România

5 VIDEO Generalul Oprea face ordine la Suceava: Cadrele medicale care refuză carantina au ca variante șomajul te…

recomandări

Te ia DNA: Dan Popa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Iată cum te poți cățăra pe turnul Eiffel