Valoarea restanţelor la rambursările de TVA s-a dublat în primele 6 luni din 2022

Restanţele privind rambursările TVA se adaugă celor 3,6 miliarde de lei restanţi pentru decontarea concediilor medicale. ( Vezi aici )

„Cele două informaţii arată că, în acest moment, statul pare a deveni principalul factor de blocaj economic, blocând banii companiilor prin neefectuarea la timp a rambursărilor de taxe la care acestea sunt îndreptăţite”, a declarat analistul economic Gabriel Biriş, pentru Main News.

Deşi la finalul anului 2021 „valoarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare cu termenul legal de soluţionare întârziat” era de 1,173 de miliarde de lei, la finalul lunii mai aproape s-a dublat, ajungând la 2,194 de miliarde de lei.

„Vedem zilele acestea că preşedintele ANAF tot face declaraţii beligerante, în sensul că a ajuns, ultima declaraţie cu 71.000 de contribuabili împotriva cărora urmează să le facă plângere penală că nu au plătit contribuţiile sociale, ar trebui să ne întrebăm câte nu şi-au plătit contribuţiile pentru că nu au primit contribuţii de la buget. Nu poţi să ceri ceva ce nu faci, statul cere contribuabililor să fie corecţi, dar statul nu este corect cu contribuabilii”, a adăugat analistul economic.

ANAF susţine că deconturile la plata TVA sunt soluţionate „în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal”. În anul 2022, valoarea totală a rambursărilor de TVA a fost de 12,458 de miliarde de lei. Instituţia mai aminteşte că deconturile sunt monitorizate prin intermediul unui sistem informatic lansat în anul 2009.

„Selecţia deconturilor de TVA pentru care există decizii de rambursare aprobate se realizează lunar, din baza de date naţională, strict cu ajutorul unei aplicaţii informatice, pe principiul – cel mai vechi decont se stinge primul – şi este valabilă pe tot parcursul lunii”, se mai arată în răspunsul acordat de ANAF.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă