Vânzările de arme turcești către Sudan amenință perspectivele de pace și interesele europene în Marea Roșie
Sprijinul militar extern pentru Forțele Armate Sudaneze continuă, în condițiile în care războiul intră în al patrulea an, pe fondul avertismentelor internaționale potrivit cărora fluxul de arme, tehnologie militară și luptători peste granițe contribuie la prelungirea conflictului și la complicarea șanselor de a ajunge la o soluționare politică, în timp ce criza umanitară trăită de milioane de sudanezi se agravează.
Turcia se numără printre actorii care își extind cooperarea militară cu autoritatea de la Port Sudan condusă de Abdel Fattah al-Burhan, prin acorduri de armament dezvăluite de investigații jurnalistice și prin noi mișcări navale pe coasta Mării Roșii.
Impactul acestor evoluții nu se limitează la Sudan și la regiune, ci se extinde la interesele de securitate și economice ale Marii Britanii, având în vedere importanța Mării Roșii și a strâmtorii Bab el-Mandeb pentru convoaiele de transport maritim care se îndreaptă spre Europa, precum și rolul Londrei în Consiliul de Securitate al ONU în eforturile de a opri războiul și de a limita fluxul de arme către părțile implicate.
Mișcări turcești la baza de la Port Sudan
Între 2 și 5 noiembrie, o delegație turcă, din care au făcut parte reprezentanți ai Comandamentului Forțelor Navale și ai Direcției Generale a Șantierelor Navale din cadrul Ministerului turc al Apărării, a vizitat baza navală de la Port Sudan, unde a inspectat atelierele de întreținere și instalațiile de scoatere a navelor din apă pentru reparații.
Ministerul turc al Apărării a declarat că vizita a avut ca scop „creșterea capacităților Forțelor Navale Sudaneze în domeniul construcțiilor navale”, iar delegația s-a întâlnit și cu comandantul Forțelor Navale Sudaneze, Mahjoub Bushra Ahmed Rahman.
Potrivit anunțului turc, misiunea vizează dezvoltarea infrastructurii navale sudaneze, însă momentul vizitei și natura instalațiilor inspectate ridică întrebări cu privire la amploarea cooperării militare navale pe care Ankara încearcă să o dezvolte cu autoritatea de la Port Sudan, mai ales în contextul unor rapoarte privind posibilitatea înființării unei baze navale turcești pe coasta sudaneză.
Într-un raport publicat de agenția italiană Nova pe 11 noiembrie, agenția a citat surse sudaneze potrivit cărora apropierea în domeniul apărării dintre Turcia și Arabia Saudită ar putea înlătura obstacolele politice din calea înființării unei baze navale turcești în Sudan, iar Riadul nu s-ar opune acestui pas, având în vedere noile sale relații cu Ankara.
Agenția a precizat că aceste estimări sunt legate de ceea ce a numit „Alianța de la Mecca”, o referire la acordul de apărare comună semnat de Arabia Saudită, Turcia și Pakistan pe 7 august 2026, care prevede că orice agresiune împotriva uneia dintre cele trei țări este considerată o agresiune împotriva celorlalte.
Acordurile de armament turcești: dovezi ale sprijinului militar în timpul războiului
Indiciile cooperării turcești cu armata sudaneză nu se limitează la mișcările navale. Într-o investigație publicată de The Washington Post pe 7 martie 2025, ziarul a dezvăluit documente, comunicări și înregistrări financiare care, potrivit acestuia, atestă livrarea de către compania turcă de industrie de apărare Baykar a unor arme către armata sudaneză în valoare de cel puțin 120 de milioane de dolari.
Potrivit investigației, acordul a inclus 8 drone de tip Bayraktar TB2, sute de focoase și stații de control, alături de o echipă de 48 de persoane pentru a oferi asistență tehnică în Sudan. Documentele au arătat, potrivit ziarului, că transporturile de arme au ajuns la Port Sudan în cursul anului 2024 și că două dintre zborurile identificate de ziar prin datele de aviație au trecut prin Bamako, capitala Mali.
Ziarul a publicat, de asemenea, extrase din mesaje interne între angajați ai companiei turce, care includeau înregistrări video ale unor lovituri efectuate de drone. Acesta a relatat că unul dintre angajați i-a trimis unui oficial al companiei un mesaj în care scria „atacul de azi”, însoțit de o înregistrare a unei lovituri aeriene, iar câteva zile mai târziu a trimis un alt mesaj intitulat „al doilea atac”.
Investigația s-a bazat pe un contract și un certificat de utilizator final, mesaje, comunicări, înregistrări financiare și date de urmărire a zborurilor, despre care ziarul a spus că le-a verificat parțial folosind înregistrări telefonice, date comerciale și imagini din satelit.
Ziarul l-a citat pe Justin Lynch, director executiv al grupului Conflict Insights, care a ajutat la verificarea documentelor, spunând că „aceste drone sunt extrem de puternice” și adăugând că aceste sisteme au fost „parte a strategiei de avansare” obținute de armata sudaneză în anumite etape ale războiului.
Acest acord dezvăluie trecerea cooperării turcești de la relații politice și economice la furnizarea unor sisteme de luptă avansate, capabile să influențeze echilibrul operațiunilor militare, într-un moment în care războiul intrase deja în al doilea an.
Rutele de transport al armelor și interesele economice
Detaliile investigației americane nu s-au limitat la arme, ci au dezvăluit și posibile interese economice și strategice ale companiilor turcești în Sudan.
Potrivit unui document intern al companiei Baykar consultat de ziar, oficiali sudanezi și-au exprimat interesul de a acorda companiilor turcești drepturi de dezvoltare și administrare a portului Abu Amama de pe coasta Mării Roșii, alături de oportunități de investiții în extracția de aur, cupru și argint și de licențe pentru pescuit și procesarea peștelui.
Ziarul a citat documentul, potrivit căruia oficialii sudanezi le-au comunicat reprezentanților companiei dorința de a acorda companiilor turcești administrarea și dezvoltarea portului, în caz contrar oportunitatea putând ajunge la Rusia.
Aceste date indică o împletire a intereselor militare și economice în relația dintre Ankara și autoritatea de la Port Sudan, acordurile de armament coincizând cu oferte privind porturile, resursele minerale și activitățile maritime.
Investigația a scos în evidență și rutele de transport al armelor către Sudan, menționând trecerea prin Mali a unor zboruri legate de transporturile turcești. Eritreea apare, de asemenea, printre rutele regionale menționate frecvent în rapoarte privind transportul de provizii militare către Sudan, ceea ce reflectă amploarea rețelei de linii de aprovizionare transfrontaliere de care beneficiază părțile beligerante.
Moscova și Marea Roșie: intersecția intereselor militare
Mișcările turcești coincid cu revenirea în discuție a proiectului bazei navale rusești de pe coasta Mării Roșii, care a rămas pe masă încă de la acordurile încheiate de Moscova cu regimul lui Omar al-Bashir.
Într-un raport publicat de agenția Nova pe 4 noiembrie, aceasta a afirmat că oficiali sudanezi au propus, în cadrul unor discuții cu Rusia, crearea unei zone economice libere pe coasta Mării Roșii, ca formulă care ar putea permite Moscovei să înființeze instalații logistice și un punct de sprijin naval, având în vedere rezervele regionale și internaționale față de înființarea directă a unei baze militare rusești.
Raportul a menționat, citând surse informate, că discuțiile purtate în marja summitului Rusia–Africa au inclus solicitări sudaneze de a obține echipamente militare avansate, printre care drone și sisteme de apărare antiaeriană, în schimbul unor concesiuni privind mineritul și resursele naturale.
Aceste mișcări dezvăluie o competiție tot mai intensă pentru influență militară și economică în regiunea Mării Roșii, unde interesele Turciei și Rusiei se intersectează cu calculele puterilor regionale, în timp ce războiul din Sudan continuă.
De ce contează acest lucru pentru Marea Britanie?
Evoluțiile de pe coasta sudaneză au o importanță directă pentru Marea Britanie, având în vedere poziția Mării Roșii în rețeaua comerțului maritim care leagă Asia de Europa prin Canalul Suez și strâmtoarea Bab el-Mandeb.
Într-un răspuns oficial în fața Parlamentului din 1 aprilie 2026, Departamentul britanic pentru Afaceri și Comerț a declarat că traficul comercial maritim global prin strâmtoarea Bab el-Mandeb, inclusiv navele care pleacă din și spre Regatul Unit, a scăzut semnificativ de la începutul atacurilor houthiților asupra navelor comerciale în octombrie 2023.
Departamentul a adăugat că firmele de transport maritim au continuat să evite ruta Canalului Suez și a strâmtorii Bab el-Mandeb, recurgând la rute alternative mai sigure, și a menționat că guvernul monitorizează impactul acestei situații asupra aprovizionărilor vitale ale Regatului Unit.
De asemenea, datele Oficiului Național de Statistică al Marii Britanii au arătat că perturbarea navigației în Marea Roșie a dus la redirecționarea navelor în jurul Capului Bunei Speranțe în cursul anului 2024, cu o scădere notabilă a volumului importurilor și exporturilor britanice prin Canalul Suez.
Într-un alt răspuns parlamentar din septembrie 2026, guvernul britanic a avertizat că orice perturbare în strâmtoarea Bab el-Mandeb crește costurile pentru companii și pune presiune pe lanțurile de aprovizionare și pe economia britanică, subliniind că va continua să colaboreze cu partenerii internaționali pentru a proteja libertatea de navigație în Marea Roșie.
Prin urmare, extinderea prezenței militare străine pe coasta sudaneză, în contextul continuării războiului și al multitudinii actorilor implicați, adaugă o nouă dimensiune de securitate unei regiuni care se confruntă deja cu tulburări ce amenință comerțul internațional.
Londra avertizează în privința fluxului de arme și cere oprirea sprijinului extern
Războiul din Sudan ocupă un loc important în politica britanică față de regiune, nu doar din cauza crizei umanitare, ci și pentru că Regatul Unit deține rolul de „penholder” (responsabil de dosar) pentru Sudan în Consiliul de Securitate al ONU și conduce eforturi diplomatice pentru a împinge părțile spre o încetare a focului.
Într-o declarație în fața Consiliului de Securitate din 24 august 2026, ambasadoarea britanică la ONU, Sarah MacIntosh, a afirmat că războiul este „alimentat de livrările de arme din interiorul și din afara regiunii”, subliniind că luptele se intensifică din cauza utilizării pe scară largă a dronelor, a abuzurilor împotriva civililor și a exploatării resurselor naturale, inclusiv a aurului.
Ea a subliniat că încetarea suferinței sudanezilor necesită un armistițiu umanitar, o încetare permanentă a focului și un proces politic incluziv condus de civili.
Pe 16 octombrie 2026, guvernul britanic a afirmat în fața Parlamentului că „toate formele de sprijin extern nu fac decât să alimenteze conflictul”, menționând că Marea Britanie impune un embargo asupra armelor care acoperă întregul Sudan și sprijină eforturile americane de extindere a regimului de sancțiuni al ONU.
Guvernul a adăugat că a analizat peste 3.000 de licențe de export de arme către destinații în privința cărora au existat acuzații de deturnare a echipamentelor militare sau de tranzitare a acestora către Sudan și nu a găsit nicio dovadă a utilizării de arme sau muniții britanice în război și nici cazuri care să justifice suspendarea sau revocarea licențelor.
Londra anunțase în februarie 2026 sancțiuni împotriva a șase persoane despre care a spus că contribuie la alimentarea războiului, fie prin suspiciunea de a fi comis atrocități, fie prin furnizarea de mercenari și echipamente militare. De asemenea, în iulie a impus sancțiuni care au vizat rețele de aur, finanțare și aprovizionare despre care a spus că ajută la finanțarea operațiunilor militare.
Aceste poziții britanice plasează continuarea cooperării militare turcești cu armata sudaneză în fața unei întrebări politice și diplomatice privind măsura în care Londra și partenerii săi pot transforma apelurile la oprirea fluxului de arme în presiuni reale asupra statelor și companiilor care contribuie la consolidarea capacităților militare ale părților beligerante.
O criză umanitară care se agravează odată cu continuarea fluxului de arme
Aceste evoluții vin într-un moment în care se înmulțesc avertismentele internaționale cu privire la impactul intervențiilor externe asupra continuării războiului din Sudan.
Într-un raport publicat în septembrie 2026, Misiunea internațională independentă de stabilire a faptelor pentru Sudan a afirmat că rețelele de sprijin extern și de recrutare străină „alimentează războiul din Sudan”, sporesc capacitățile militare ale părților beligerante și permit desfășurarea unor operațiuni mai sofisticate, cu consecințe devastatoare pentru civili.
Raportul a menționat că există motive rezonabile să se creadă că Forțele Armate Sudaneze au folosit drone obținute din străinătate în operațiuni care au afectat civili și bunuri civile și a documentat rețele transfrontaliere care au contribuit la transportul de arme, muniții, tehnologie militară și sprijin logistic către părțile aflate în conflict.
Aceste avertismente coincid cu deteriorarea continuă a situației umanitare. Potrivit raportului UNICEF publicat în august 2026, aproximativ 33,7 milioane de persoane din Sudan au nevoie de asistență umanitară, dintre care 17,3 milioane sunt copii, în timp ce numărul persoanelor strămutate intern a depășit 9 milioane.
În aceste condiții, consecințele sprijinului militar extern nu se limitează la prelungirea războiului în interiorul Sudanului, ci se extind la securitatea Mării Roșii și la stabilitatea uneia dintre cele mai importante rute ale comerțului internațional. Pentru Marea Britanie, care deține un rol diplomatic central în dosarul sudanez și al cărei comerț depinde de rutele de navigație internaționale, limitarea fluxului de arme către părțile aflate în conflict devine parte a unei provocări mai ample, legate de protecția civililor, stabilitatea regiunii și libertatea de navigație.
