Vânzările Renault la trei luni, limitate de cursul euro. Dacia, cea mai solidă creştere din grup

Vânzările Renault la trei luni, limitate de cursul euro. Dacia, cea mai solidă creştere din grup

Veniturile Renault au scăzut cu 0,1% în primul trimestru, la 8,26 miliarde euro, din cauza aprecierii euro pe pieţele valutare, în pofida vânzărilor mai mari de autoturisme, Dacia înregistrând cea mai rapidă creştere dintre mărcile grupului francez.

Vânzările Renault la trei luni, limitate de cursul euro. Dacia, cea mai solidă creştere din grup (Imagine: Stefan Birlodeanu/Mediafax Foto)

Livările de autovehicule ale companiei au crescut cu 5,1% în perioada ianuarie-martie faţă de intervalul corespunzător al anului trecut, la 636,239 unităţi, în princnipal datorită cererii pentru automobile Dacia, potrivit Bloomberg .

"Piaţa europeană a evoluat mai bine decât ne aşteptam în acest trimestru. Scăderea severă a cererii pe anumite pieţe cheie, precum şi evoluţiile nefavorabile ale cursurilor de schimb valutar, au afectat afacerile în afara Europei", a declarat într-o conferinţă directorul financiar executiv al Renault, Dominique Thormann.

Renault, care deţine 43% din acţiunile producătorului japonez Nissan, se extinde agresiv pe pieţele emergente pentru a reduce dependenţa de Europa, unde vânzările auto au scăzut anul trecut pentru cel de-al şaselea an consecutiv, la minimul ultimilor 20 de ani. Piaţa europeană a început să urcest an, Dacia înregistrând în primul trimestru cea mai puternică creştere din Europa în topul mărcilor.

Compania franceză şi-a îmbunătăţit prognoza pentru piaţa auto europeană, anticipând creşterea vânzărilor cu 2-3% în acest an, dar anticipează scăderi în Rusia şi Brazilia.

Extinderea pe pieţele emergente a expus Renault la impactul fluctuaţiilor de pe pieţele valutare, precum realul brazilian sau rubla rusească. Grupul a precizat că evoluţiile valutare nefavorabile au afetat cu 409 milioane de euro veniturile din primul trimestru.

Piaţa auto din UE a urcat în primul trimestru cu 8,4%, la 3,246 milioane maşini noi, de la 2,994 milioane în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primele trei luni ale anului, numărul înmatriculărilor Dacia în UE a crescut cu 42,7%, la 90.500 automobile, faţă de 63.500 în perioada corespunzătoare a anului trecut, ajutând grupul Renault să afişeze o creştere de 19%.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Administratoarea blocului din Rahova a ajuns la audieri și susține că reprezentanții firmei recomandate de Distrigaz au rupt sigiliul

2 De citit...

3 Virginia Giuffre a mărturisit că a fost violată de un „prim-ministru cunoscut” pe insula lui Epstein. „Am ieșit plină de sânge”

4 Postarea lui CTP despre tragedia din cartierul Rahova a stârnit dezbateri aprinse: „Îți pasă mai mult de ucraineni decât de români”

5 Un oficial al BNR, declarații surprinzătoare despre recuperarea Tezaurului României din Rusia la un post TV din Polonia