Varşovia doreşte să înăsprească pedepsele pentru pedofilie, după un documentar şocant despre Biserica Catolică

Varşovia doreşte să înăsprească pedepsele pentru pedofilie, după un documentar şocant despre Biserica Catolică

Guvernul conservator polonez a anunţat marţi că va creşte până la 30 de ani pedepsele pentru pedofilie, anunţ ce survine în contextul difuzării unui documentar şocant despre Biserica Catolică, vizionat în decurs de trei zile de către 12 milioane de polonezi, relatează AFP.

''Pedofilia a fost tratată de către sistemul nostru judiciar într-un mod prea moderat'', a declarat presei premierul polonez Mateusz Morawiecki, care a prezentat aceste propuneri împreună cu ministrul justiţiei.

Pedeapsa pentru violarea unui minor, care în prezent este între 3 şi 15 ani, ar urma să fie între 5 şi 30 de ani, după ce proiectul va fi adoptat de către parlament. Nu există nici o îndoială că documentul nu va fi adoptat, deoarece partidul de la putere, Dreptate şi Justiţie (PiS), dispune de o majoritate absolută şi disciplinată.

Guvernul conservator polonez, apropiat Bisericii Catolice, a anunţat aceste propuneri la trei zile după publicarea pe YouTube a unui documentar şocant în care sunt prezentate în mod sobru întâlnirile dintre victimele unor preoţi pedofili şi aceştia din urmă.

Dincolo de relatarea directă, personalizată, a infracţiunilor comise de către membri ai clerului, filmul jurnalistului independent Tomasz Sekielski pune în cauză ierarhia episcopală pentru slăbiciunea - chiar absenţa - sancţiunilor pentru cazurile de pedofilie.

Intitulat ''Numai să nu spui nimănui'', documentarul a fost realizat în parte cu camera ascunsă. Mai mulţi preoţi interogaţi, în prezent cu vârste foarte înaintate, cer iertare pentru comportamentul lor, le propun chiar bani victimelor lor.

Cu două săptămâni până la alegerile europene, documentarul ar putea dăuna partidului Dreptate şi Justiţie, aflat la putere din 2015 şi care îşi afişează identitatea catolică şi alianţa sa cu episcopia.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

2 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

3 Asta e „marea” Rusie, care se pretează la așa ceva?

4 Daciana Sârbu își apără relația cu „cârlanul”

5 Dragoş Damian / Ceauşescu avea ca plan de ţară industrializarea şi internaţionalizarea. Ironic, după 35 de ani în care am închis sute de fabrici, uzine…