Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Vârsta la care femeile dau naștere primului copil le poate influența longevitatea (studiu)

Oamenii de știință de la Școala de Medicină din cadrul Universității San Diego din California, sugerează, într-un studiu publicat joi în ''American Journal of Public Health'', că femeile care devin mame pentru prima oară la o vârstă mai înaintată au șanse să trăiască mai mult. În cadrul cercetării, specialiștii americani au examinat pentru prima dată legătura dintre longevitate și vârsta femeii la prima naștere. De asemenea, ei au luat în considerare și paritatea - numărul total de sarcini, informează Medical News Today.

Cercetătorii, conduși de dr. Aladdin Shadyab, au luat în calcul date de la 20.000 de femei care au luat parte la programul ''Women's Health Initiative'', un studiu național care s-a desfășurat între anii 1991 și 2012. Dintre acestea, 54% au ajuns la vârsta de 90 de ani.

Oamenii de știință au descoperit că femeile care au dat naștere primului copil la 25 de ani sau peste această vârstă aveau mai multe șanse să ajungă la 90 de ani.

De asemenea, specialiștii au concluzionat că majoritatea femeilor care au ajuns la 90 de ani erau absolvente de colegiu, erau căsătorite și aveau un venit mai mare. În plus, era mai puțin probabil ca acestea să sufere de obezitate sau de boli cronice.

În ceea ce privește paritatea, dr. Aladdin Shadyab subliniază că ''femeile care aveau între două și patru sarcini aveau mai multe șanse de a trăi cel puțin nouă decenii, în comparație cu cele cu o singură sarcină''.

Însă, cercetătorul a atras atenția că aceste concluzii nu ar trebui să le încurajeze pe cele care doresc să devină mame să amâne acest lucru. ''Descoperirea noastră nu sugerează faptul că femeile ar trebui să întârzie momentul primei sarcini din cauza riscului de complicații obstretice, printre care se numără diabetul gestațional și hipertensiunea, care sunt mai des întâlnite la vârste materne înaintate'', a spus Shadyab.

Sarcina la o vârstă mai înaintată este, de asemenea, asociată cu creșterea riscului de deces neonatal, naștere prematură sau macrosomie fetală — o condiție în care copiii au o greutate excesivă la naștere.

Shadyab notează că studiul este observațional și nu explică cauzalitatea. "Este posibil ca ducerea la bun sfârșit a unei sarcini la o vârstă înaintate să constituie un indicator al unei stări generale de sănătate bună și, ca urmare, să existe o probabilitate mai mare de longevitate'', menționează el. ''Totodată, este posibil ca femeile care erau mai în vârstă când au născut primul copil să fi avut un statul social și economic ridicat care le-a ajutat să trăiască mai mult'', a mai spus expertul subliniind că sunt necesare studii aprofundate în această privință.

Din cauza unor factori culturali și socioeconomici, din ce în ce mai multe femei aleg să aibă copii mai târziu în viață. Potrivit Centrului american pentru controlul bolilor (CDC), vârsta medie a femeilor care devin mame a crescut de la 24,9 ani în anul 2000 la 26,3 ani în 2014, mai arată informează Medical News Today. Proporția femeilor care devin mame pentru prima dată la 30-34 de ani a crescut cu 28% între anii 2000 și 2014. Numărul femeilor cu vârsta de 35 de ani și peste care nasc pentru prima oară a crescut cu 23% în aceași perioadă.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 SURSE PSD scade în continuare în sondaje! Însă încep surprizele!

2 HOPA! Codrinel s-a cam căcat pe el! „Să ne ia dracu pe toți”

3 ALERTĂ Bătăușii belgianului care promovează România de 23 de ani au fost ARESTAȚI! Amănunte ȘOCANTE

4 ALERTĂ Un nou TUN marca PSD? Avertismentul lui Rareș Bogdan

5 Băsescu, despre candidatura fostei șefe a DNA: „Sunt specimene care încearcă să adune o brumă de voturi pe spi…

recomandări

Te ia DNA: MIHAI LAURENTIU ALFRED

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Veverița asta a fost salvată după un uragan