Vaslui: Anchete ale Poliţiei şi DGASPC după ce trei băieţi cu dizabilităţi ar fi fost abuzaţi sexual

Poliţiştii din Vaslui şi Direcţia pentru Protecţia Copilului au deschis anchete în cazul a trei adolescenţi cu dizabilităţi dintr-un centru de plasament din Bârlad, care ar fi fost abuzaţi sexual de un bărbat de 47 de ani, în schimbul unor sume de bani sau dulciuri. 

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, ancheta în acest caz a fost declanşată în urma unei sesizări făcute de un bărbat din Bârlad, care a reclamat că trei adolescenţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, ar fi fost violaţi de un bârlădean de 47 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, în plângere se arată că adolescenţii - trei băieţi cu dizabilităţi, internaţi într-un centru de plasament - ar fi fost abuzaţi sexual într-o casă părăsită. În schimbul presupuselor favoruri sexuale, adolescenţii primeau sume modice de bani sau dulciuri.

"În acest caz, s-a întocmit dosar penal, urmând ca încadrarea juridică a faptei să se facă după ce presupusele victime vor fi supuse unui examen medico-legal", a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Vaslui, Loredana David.

La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au deschis propria anchetă internă, aşteptând însă concluziile poliţiştilor.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker