Vaslui: Cercetări după ce o tânără cu dizabilităţi, a cărei mamă nu şi-a dat acordul pentru operaţie, a decedat

Poliţiştii vasluieni efectuează cercetări în cazul unei tinere în vârstă de 26 de ani cu dizabilităţi, care a decedat în cursul săptămânii după ce mama acesteia ar fi refuzat tratamentul şi intervenţia chirurgicală pentru fiica sa, în calitate de reprezentant legal al acesteia.

Potrivit reprezentaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, tânăra a fost adusă în unitate medicală, la sfârşitul săptămânii trecute, cu dureri abdominale puternice, primind indicaţia pentru internare şi intervenţie chirurgicală, dar mama sa nu şi-a dat acordul scris pentru operaţie, semnând pentru externarea pacientei care se afla în stare critică. Ulterior, pacienta a revenit la spital, dar nu a mai putut fi salvată.

"În data de 12 ianuarie, Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată de către Spitalul Judeţean Vaslui cu privire la decesul unei femei de 26 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care s-a produs decesul", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Ancheta urmează să stabilească dacă medicii care au preluat pacienta au respectat protocolul, având în vederea lipsa acordului scris al reprezentantului legal.

Potrivit legii privind drepturilor pacientului, în cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicala de urgenţă, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar, iar în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India