Vaslui: Dosar penal pentru un bărbat care a sunat la 112 şi a spus că vrea să omoare un poliţist

Un bărbat de 59 de ani, din municipiul Vaslui, este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de ameninţare, după ce, aflat în stare avansată de ebrietate, a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că intenţionează să omoare un poliţist care îl amendase, potrivit IPJ.

"Un bărbat de 59 de ani, din Vaslui, a sunat la serviciul unic de urgenţă 112, ocazie cu care a sesizat faptul că a fost sancţionat de un poliţist din cadrul structurii Transporturi Feroviare şi că intenţionează să-l omoare pe acesta. La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi. Bărbatul a fost găsit la domiciliu, în stare de ebrietate. A ameninţat din nou că îl va omorî pe poliţistul care l-a amendat, deşi a recunoscut că nu-l cunoaşte pe acesta. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Vaslui, iar medicii au decis să-l transfere la Secţia de Psihiatrie", a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 VIDEO Iranul a lovit un avion F-35 american! Imagini cu momentul impactului

5 CULISE Cum a „învins” Grindeanu la negocierile cu Bolojan