Vaslui: Un angajat al Spitalului Bârlad şi un salariat al Serviciului de Ambulanţă, arestaţi preventiv pentru trafic de influenţă şi înşelăciune

Un angajat al Spitalului de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad şi un salariat al Serviciului de Ambulanţă Vaslui au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni de trafic de influenţă şi înşelăciune.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Serviciul Judeţean Anticorupţie, în acest caz, poliţiştii din cadrul Biroului Anticorupţie Vaslui, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au pus în executare, pe 29 octombrie, patru mandate de percheziţie la domiciliul celor doi, precum şi la locaţiile folosite de ei din cadrul celor două instituţii publice din municipiul Bârlad.

"Dosarul penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, ca urmare a unei sesizări depuse la Serviciul judeţean Anticorupţie Vaslui la data de 06.12.2019. În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale şi ulterior punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de doi inculpaţi, respectiv un angajat al Spitalului Municipal de Urgenţă pentru comiterea a trei infracţiuni de trafic de influenţă şi cinci infracţiuni de înşelăciune şi un angajat al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui pentru comiterea a patru infracţiuni de trafic de influenţă şi patru infracţiuni de înşelăciune. În fapt, persoanele mai sus menţionate, în perioada 2019 - 2020, au pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.000 şi 7.000 de euro pentru a le facilita angajarea în cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Bârlad, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui sau la unităţi de învăţământ în calitate de cadre medicale", precizează sursa citată.

În cauză, procurorul de caz a dispus reţinerea inculpaţilor pe o perioadă de 24 de ore, iar pe 31 octombrie, Tribunalul Vaslui a dispus cercetarea în stare de arest preventiv, pe o perioadă de 30 de zile. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru