Venezuela: Parlamentul declară nelegitim noul mandat al preşedintelui Maduro

Venezuela: Parlamentul declară nelegitim noul mandat al preşedintelui Maduro

Parlamentul venezuelean, controlat de opoziţie, a declarat sâmbătă nelegitim, într-un vot simbolic, noul mandat al preşedintelui Nicolas Maduro care urmează să înceapă la 10 ianuarie, relatează AFP.

Nicolas Maduro, în vârstă de 56 de ani, a fost reales la 20 mai pentru încă un mandat de şase ani în urma unor alegeri contestate. Principalele partide de opoziţie au boicotat votul marcat de o puternică absenţă.

"Noi reafirmăm caracterul nelegitim al lui Nicolas Maduro (...). Începând cu 10 ianuarie el va urzurpa Preşedinţia şi această Adunare Naţională este, prin urmare, singura reprezentare legitimă a poporului", a declarat noul preşedinte al Adunării, Juan Guaido.

Acest vot survine la o zi de la o decizie în acelaşi sens al ţărilor din Grupul de la Lima, cu excepţia Mexicului. Cu toate acestea, are doar o semnificaţie simbolică, deoarece de la începutul anului 2016, Curtea Supremă, considerată aproape de executiv, a declarat nule toate deciziile adoptate de Parlament.

Juan Guaido s-a angajat, de asemenea, să "pună în practică condiţiile necesare pentru un guvern de tranziţie şi să convoace alegeri libere".

Nicolas Maduro este acuzat de detractorii săi că conduce un management economic ilegal şi că este un "dictator" care monopolizează toate puterile.

Venezuela deţine cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar este sufocată de o criză economică profundă şi se află sub sancţiuni financiare din partea SUA.

Vineri, ţările din Grupul de la Lima, cu excepţia Mexicului, au sporit presiunea asupra lui Nicolas Maduro, indicând că nu vor recunoaşte cel de-al doilea mandat al preşedintelui Venezuelei.

La încheierea unei reuniuni, 12 ţări din America Latină şi Canada au semnat o declaraţie destinată să coordoneze măsurile împotriva puterii de la Caracas. Preşedintele Mexicului Andrés Manuel Lopez Obrador nu a semnat această declaraţie.AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)










AGERPRES/( AS - autor:Violeta Gheorghe)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”