Veniturile şi situaţia financiară nu conduc spre prosperitate (studiu)

Prosperitatea este mai degrabă asociată cu siguranţa financiară şi cu liniştea emoţională decât cu valoarea veniturilor sau cu bogăţia, conform unui studiu de piaţă recent, care vizează legătura dintre serviciile financiare şi prosperitate.

Studiul realizat de PayU în mai multe ţări emergente - divizia fintech şi de plăţi online a Prosus, un grup global din domeniul online, deţinut de Naspers - arată că trei sferturi din populaţia din ţările emergente nu consideră că veniturile şi situaţia financiară sunt un factor decisiv pentru asigurarea prosperităţii. Mai mult, trei sferturi dintre respondenţii cu venituri sub medie din aceste ţări consideră că au o situaţie prosperă. În schimb, factorii care conduc spre prosperitate sunt fericirea, sănătatea familiei şi a prietenilor, un loc de muncă bun şi stabil şi posibilitatea de a economisi suficient de mulţi bani pentru viitor.

Doar 25% din populaţia vizată consideră că situaţia financiară este determinantă pentru asigurarea prosperităţii, procentul atingând 36% în Orientul Mijlociu şi în Africa, respectiv 9% în America de Sud. Sănătatea este numitorul comun în toate regiunile emergente, fiind pe primul loc în asigurarea prosperităţii, atât în Asia, cât şi în America Latină, Africa şi Europa de Est.

Studiul, intitulat "Barometrul Prosperităţii Financiare. Percepţii despre Prosperitate în Ţările Emergente", relevă faptul că accesul la serviciile financiare este de asemenea un factor cheie pentru prosperitate.

Condusă pe un eşantion de 10.000 de consumatori, cercetarea arată că 6 din 10 respondenţi cred că serviciile financiare i-au ajutat să devină mai prosperi. De asemenea, 9 din 10 respondenţi au recunoscut în mod direct beneficiile serviciilor financiare, de la posibilitatea de a depune şi transfera bani, până la posibilitatea de a economisi şi de a acumula dobândă.

Conform studiului, oamenii pot identifica mai uşor beneficiile emoţionale ale serviciilor financiare decât beneficiile practice. Spre exemplu, 99,5% dintre respondenţi au recunoscut faptul că posibilitatea de a economisi bani le aduce linişte emoţională, în timp ce 97,9% au numit un beneficiu practic, cum ar fi posibilitatea de a planifica un viitor mai bun.

Deşi 9 din 10 respondenţi declară că au acces la cel puţin un serviciu financiar, trei sferturi din populaţia vizată de studiu consideră că guvernul ţării este responsabil pentru îmbunătăţirea acestui lucru. În regiunile cu cel mai ridicat acces la unul sau mai multe servicii financiare, cum ar fi Asia şi Orientul Mijlociu/Africa, populaţia a manifestat o dorinţă crescută ca guvernul să se implice mai mult.

"Odată ce înţelegem modul în care accesul la serviciile financiare influenţează prosperitatea, înţelegem şi ceea ce se află dincolo de comportamentul uman şi astfel facem încă un pas în demersul nostru de a construi o lume fără graniţe financiare, în care cu toţii putem prospera. Liderii fintech şi guvernele din întreaga lume au o responsabilitate uriaşă - aceea de a construi o infrastructură care să permită fiecărui individ să acceseze şi să utilizeze serviciile financiare, contribuind la creşterea sentimentului de prosperitate. Tehnologia este fundamentul acestei misiuni şi trebuie folosită la fiecare pas al acestei călătorii, astfel încât să oferim cetăţenilor din întreaga lume cele mai bune servicii financiare", a declarat Laurent le Moal, CEO PayU.

Pentru a cerceta legătura dintre percepţia despre prosperitate şi accesul la serviciile financiare în ţările emergente, studiul a vizat peste 10.500 de respondenţi adulţi din 18 ţări din Africa, Asia, Europa, America de Sud şi Orientul Mijlociu, distribuiţi în mod egal în funcţie de vârstă şi sex.

Ţările incluse în studiu au fost: Africa de Sud, Argentina, Brazilia, Cehia, Chile, Columbia, Grecia, India de Nord (New Delhi), India de Vest (Mumbai), India de Est (Kolkata), India de Sud (Bengaluru), Indonezia, Israel, Kenya, Nigeria, Polonia, România, Slovacia, Turcia, Ungaria şi Vietnam.

PayU este principalul furnizor de servicii de plată online pe 18 pieţe emergente, dedicat creării unui proces de plată rapid, simplu şi eficient pentru comercianţi şi cumpărători. Dedicat dezvoltării oamenilor prin intermediul serviciilor financiare şi creării unei lumi fără frontiere financiare în care toată lumea poate prospera, PayU este unul dintre cei mai mari investitori din zona fintech, cu investiţii în valoare totală de 700 de milioane de dolari până în prezent.

În România, PayU lucrează cu parteneri precum Telekom, BlueAir, Paravion, eMag, Flanco, UPC, Elefant.ro, Altex, Flori de Lux, Magnolia, NN Asigurari, Allianz Direct, Eventim.ro, Decathlon, Fashion Days şi alţii. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Președintele a promulgat legea prin care alocațiile copiilor vor crește anual cu rata inflației!

2 Acesta este documentul trimis de Dăncilă pe furiș la Bruxelles pe 13 august 2018! Susținea teoria lui Dragnea …

3 FAKE de proporții! Firea, preoteasa neagră a PSD, o îngroapă și pe Dăncilă! Oamenii sunt indignați de ce a put…

4 CULISE / Replica lui Manda care-a făcut-o pe Dăncilă să plângă: „Nu vreți dvs. să vorbiți în engleză?”

5 Primul pas spre fuziune? Un lider PMP, numit secretar general adjunct al guvernului Orban

recomandări

Te ia DNA: Toma Vărgatu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cea mai rapidă mașină din lume e aproape gata