Veștea, despre creșterea lefurilor aleșilor locali: Am auzit voci din partea primarilor care susţin că au salariul cât o învăţătoare

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a declarat că unii primari s-au plâns că au același salariu ca o învățătoare, după ce edilii, viceprimarii, președinții Consiliilor Județene și vicepreședinții de CJ vor beneficia de o majorare de 5% a salariilor.

Adrian Veștea, fost șef de CJ, a luat apărarea primarilor Foto: Mediafax

Adrian Veștea, fost șef de CJ, a luat apărarea primarilor Foto: Mediafax

Primarii și președinții Consiliilor Județene vor beneficia de o majorare salarială de 5%, fiind excluși din rândul demnitarilor care au salariile îngheţate.

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea , a luat apărareaaleșilor locali: „Cred că aţi putea să întrebaţi şi să faceţi comparaţii şi la nivelul primarilor, fără a fi eu părtinitor, am auzit voci din partea primarilor care susţin că au salariul cât o învăţătoare, sincer”.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a explicat în cadrul unei conferințe de presă că s-au eliminat toţi cei care deţin înalte demnităţi publice şi anume tot ce înseamnă parlamentari, miniştri și secretari de stat.

Parlamentarii, fără măriri pentru moment

„S-au eliminat toţi cei care deţin înalte demnităţi publice, zona vizibilă, care probabil a generat şi indignare sau îngrijorare. Tot ce înseamnă parlamentari, miniştri, secretari de stat sunt eliminaţi din această creştere”, a spus Stroe.

Purtătorul de cuvânt a explicat că cei din administraţia locală, preşedinţii de CJ şi primarii pot fi considerați funcţionari publici din România şi ”în mod evident există o aşteptare, cel puţin din partea lor, în raport cu creşterea veniturilor”. Acesta a continuat, explicând că în zona demnităților publice sunt salariile înghețate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir