Vicepremierul Daniel Suciu: Noi, PSD, susţinem în continuare alegerea primarilor într-un singur tur

Vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat duminică, la Brăila, că PSD susţine în continuare alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, cum comentează declaraţia preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit căreia primarii ar trebui aleşi în două tururi de scrutin, Daniel Suciu a spus că PSD îşi menţine punctul de vedere - şi anume că aceste alegeri trebuie să se desfăşoare într-un singur tur.

"Este opinia preşedintelui ALDE, noi susţinem în continuare alegerea primarilor dintr-un singur tur. A fost o dezbatere şi în Parlament, acest lucru nu a fost adoptat, lucrurile rămân, din punctul nostru de vedere, aşa cum sunt acum. Pe orice partid, indiferent cum îl cheamă, îl votează oamenii şi mărimea unui partid este dată de susţinerea oamenilor. Din fericire pentru PSD, acest partid este unul mare, pentru că oamenii îl votează", a arătat Suciu.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat sâmbătă, la Constanţa, că formaţiunea politică pe care o reprezintă susţine alegerea primarilor în două tururi de scrutin, în condiţiile în care alegerile locale într-un singur tur reprezintă un handicap pentru Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, fiind avantajate nemeritat partidele mari. AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic