Acum 155 de ani, la Sedan, în Franța, s-a schimbat întreaga soartă a Europei. Victoria trupelor prusace asupra armatelor franceze ale lui Napoleon al III-lea, dădea naștere unei noi superputeri militare și politice europene care a provocat unul dintre cele mai devastatoare conflicte din istorie.

Transformările sociale și politice care se petreceau în Europa secolului al XIX lea au stat la baza producerii unor evenimente care au schimbat definitiv istoria lumii. Și aveau să influențeze inclusiv soarta României.

Unul dintre momentele cheie s-a petrecut pe 1 septembrie 1870, la Sedan, în Franța. În norii de praf de pușcă și în zgomotul asurzitor al artileriei se năștea o superputere europeană care avea să schimbe destinul întregului continent. Umilind Franța și luându-i statutul de prim-solist al politicii europene, Prusia a reușit să unifice pe toți germanii sub un singur steag și să întemeieze Cel de-al Doilea Reich, o forță militaristă și expansionistă care a jucat un rol decisiv în conflictele militare devastatoare de până la jumătatea secolului XX.

De la triburi păgâne la perla coroanei Hohenzollernilor

În anul 1200, atunci când începe de fapt istoria sa statală, Prusia se afla pe țărmurile Balticii, aproape de Lituania de astăzi. Era locuită de triburi păgâne de origine baltică și a fost cucerită în numele crucii de Ordinul Cavalerilor Teutoni, o confrerie monastico-războinică formată doar din cavaleri germani. Toate triburile care locuiau între Pomerania și Lituania au fost supuse de cruciații nemți fiind constituit un feud condus de o succesiune de mari maeștri ai Cavalerilor în următoarele câteva secole.

În secolul al XVI lea, un mare senior din familia germană Hohenzollern a schimbat însă destinul acestor feude estice. Hohenzollernii proveneau dintr-o zonă sudică a Germaniei, dar, renumiți războinici cu largi conexiuni politice în Sfântul Imperiu Romano-German, și-au extins domeniile către est. În anul 1415, Hohenzollernii au cumpărat Brandenburgul (inclusiv Berlinul) dar și alte teritorii din zonă, mutându-și centrul de putere către Vistula și ținuturile poloneze. La începutul secolului al XVI lea, Albert I, din familia Hohenzollern, ajunge mare maestru al Ordinului Teutonic. În 1525 se convertește la luteranism, desprinzându-se de autoritatea Bisericii Catolice. În felul acesta a pus mâna și pe Prusia transformând-o în Ducatul secular al Prusiei. Proprietățile familiei s-au extins considerabil, la fel și puterea acestor mari seniori.

Prusia a devenit bijuteria coroanei Hohenzollernilor, mai ales că în secolul al XVIII lea, domeniile acestor puternici feudali au devenit regat propriu. În anul 1701, seniorul de Hohenzollern și-a luat titulatura de „rege în Prusia”. Acest rang era recunoscut doar în afara granițelor Sfântului Imperiu Roman German. Și asta fiindcă Hohenzollernii erau vasali al împăratului romano-german iar tradiția Imperiului nu permitea statutul de regat al statelor constitutive. Pentru împăratul habsburgic, care controla și Sfântul Imnperiu Romano-German, Hohenzollernii nu erau decât electrori de Brandenburg. Deși o zonă preponderent agrară, săracă în resurse, Prusia a devenit aproape pe nesimțite, sub conducerea Hohenzollernilor, o forță tot mai însemnată în zona germană. Zona a fost puternic colonizată cu vorbitori de limbă germană, consolindându-și legăturile cu diferite alte state germane din cadrul Imperiului, sporindu-și influența. Pe tot parcursul secolului al XVIII lea, Prusia, sub influența unor monarhi adepți ai protestantismului și iluminismului, a cunoscut o dezvoltare fără precedent.

Așa cum am precizat, fără resurse deosebite, într-o Europă dominată de mari puteri precum Franța, Anglia sau Imperiul Habsburgic, regii prusaci precum Frederic cel Mare au mers pe cartea militarizării intensive. La mijlocul secolului al XVIII lea, prin disciplină severă, investiții serioase în armament și educație militară, Prusia a ajuns să dețină una dintre cele mai puternice și disciplinate armate europene. În 1740, Frederic cel Mare a cucerit Silezia de la austrieci și a început o politică expansionistă și militaristă care va caracteriza Germania până în anul 1945. Fiind un stat mic, prusacii au știut să jongleze perfect între forța militară și cea a diplomației, reușind să obțină teritorii prin ambele mijloace, atunci când se nimerea momentul potrivit.

Orgoliile franțuzești și mașinațiunile prusace

Prusia ca majoritatea statelor continentale europene a fost puternic afectată de Războaiele Napoleoniene, ducând la pierderi teritoriale și o slăbire a influenței. După înfrângerea lui Napoleon și Congresul de la Viena, Hohenzollernii și-au recăpătat teritoriile iar influența lor a început să crească din nou. Lipsa de resurse era compensată de o armată din ce în ce mai puternică și mai bine echipată dar și un sistem administrativ și educațional de top pentru acele vremuri. În secolul al XIX lea, sistemul educațional prusac era cel mai bun din Europa, Universitatea din Berlin, în special, bucurându-se de o reputație de neegalat. Nu în ultimul rând, birocrația prusacă a stabilit un standard ridicat de eficiență și onestitate, care era la acea vreme unic în Europa.

Nu mai vorbim de faptul că în anul 1818 a fost introdus un tarif simplificat, cu taxe vamale moderate, pentru întregul regat, tocmai pentru a întări coeziunea între diferitele provincii, cu particularitățile lor și care formau Regatul Prusiei.

În plină epocă a națiunilor începând cu anul 1862, abilul om politic Otto von Bismarck, renumitul „Cancelar de Fier” a legat naționalismul german de conservatorismul prusac dar și de establishmentul aristocratic. S-a născut ideea unei Germanii unite sub conducerea monarhiei prusace, un stat militarist care tindea la statutul de imperiu. Pentru atingerea acestui obiectiv, Bismarck a folosit acel „Realpolitik”, manevre pragmatice și abile, în care diplomația și forța se îmbinau. Anterior lui Bismarck fusese deja introdus Zollverein (Uniunea Vamală) și care până în 1852 includea toate statele germane, cu excepția Austriei și Hamburgului. Mai apoi, Prusia a început să-și extindă în mod abil teritoriile pe seama vecinilor. I-a învins pe danezi, anexând Schleswig și Holstein, folosindu-se de austrieci. Ulterior, în 1866 prusacii i-au învins și pe Habsburgi, punând capăt influenței austriece și unificând statele nord-germane, inclusiv părți din Saxonia, Hanovra și Kessel.

Victoriile prusace și influența statului întemeiat de Hohenzollerni asupra lumii germane, puternic diviziate în evul mediu, amenința poziția Franței ca putere dominantă în Europa. Nu a fost decât un pas ca între cele două state să se iște război. Totul a pornit de la candidatura prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen pentru tronul spaniol, care rămăsese vacant. Cancelarul prusac, Otto von Bismarck , și liderul de facto al Spaniei, Juan Prim, l-au convins pe reticentul Leopold să accepte tronul spaniol în iunie 1870. Această mișcare a alarmat foarte mult Franța, care se simțea amenințată de o posibilă acțiune conjugată a Spaniei și Prusiei. Candidatura lui Leopold a fost retrasă sub presiunea diplomatică franceză, dar regele prusac William I nu a fost dispus să se supună cerințelor ambasadorului francez de a promite că nu-i va mai permite niciodată lui Leopold să fie candidat la tronul spaniol. Bismarck a făcut însă public totul.

Pe 14 iulie a publicat telegrama în presă. A rămas în istorie cu numele de telegrama Ems, și a reușit să-și îndeplinească scopul de a înfuria guvernul francez și de a-l determina să declare război. Împăratul francez, Napoleon al III-lea, a declarat război Prusiei pe 19 iulie 1870 fără să analizeze în mod realist situația. Mai bine spus a fost convins de fanfaronada consilierilor săi care îi dădeau asigurări că armata franceză va învinge Prusia. Și asta în condițiile în care, după 1866, armata franceză trecuse printr-un proces de reorganizare și dotare cu armament modern. Era vorba mai ales de pușca Chassepot cu încărcare prin culată dar și de „mitrailleuse”, un soi de precursor al mitralierei, acționată manual printr-o manivelă.

Generalii francezi, orbiți de mândria națională, erau încrezători în victorie.

Sedan, nașterea unui super-puteri care va decide soarta Europei

Lui Bismarck îi convenea de minune reacția orgolioasă a Franței. Napoleon al III lea și consilierii săi militari au subestimat total capacitatea militară a prusacilor. Așa cum sperase Bismarck, statele din sud-germanice speriate de agresivitatea Franței s-au alăturat Prusiei în război. În acest context cu aproape întreaga Germanie în spatele lor, prusacii se bucurau de superioritatea numerică. La care se adăuga disciplina germană, pregătirea foarte bună a soldaților prusaci dar și viteza extraordinară de deplasare. Generalul Helmuth von Moltke, șeful marelui stat major prusac a reușit să-și deplaseze trupele la granița cu Franța în doar 18 zile. Adică în mai puțin de trei săptămâni peste 380.000 de soldați germani intrau pe teritoriul francez. În tot acest timp francezii au ajuns pe front fie târziu, fie prost aprovizionați. Ambele armate au acționat pe două aripi distincte. Francezii au simțit pe pielea lor eficiența militară prusacă.

Mareșalul francez Patrice Mac-Mahon fost învins în bătălia de la Wörth din 6 august 1870 . În aceeași zi, la aproximativ 65 km nord-est, comandantul aripii stângi franceze, mareșalul Achille Bazaine, a fost lovit puternic în apropierea orașului Saarbrücken și s-a retras spre vest, la fortăreața Metz.

În retragere, Bazaine a fost învins și la Mars-la-Tour și Gravelotte din 16 și, respectiv, 18 august. Cu armata împuținată și aproape în degringoladă, Bazaine a reușit să ajungă la Metz. În ajutorul lui Bazaine au încercat să vină trupele franceze comandate de Mac-Mahon.

Văzând dezastrul, Napoleon al III lea a decis să-l însoțească pe mareșal. În loc să-l elibereze pe Bazaine din strânsoare, Mac-Mahon și Napoleon al III lea s-au trezit prinși în capcană de trupele prusace, încercuiți și obligați să se retragă la Sedan, în apropierea graniței cu Belgia. Pe 31 august, Napoleon al III lea și Mac Mahon în fruntea trupelor sale sperau să reziste în fortăreața de la Sedan. A doua zi, însă, prusacii au desfășurat un bombardament de coșmar asupra orașului. Cu tunurile dispuse în cerc, în jurul Sedanului, nemții au dezlănțuit iadul.

Pe 2 septembrie, după un dezastru total, francezii s-au predat. Pierduseră 17.000 de oameni. Prusacii au luat prizonieri peste 104.000 soldați și ofițeri, la fortăreața Sedan. Printre aceștia era și Napoleon al III lea. Capturarea Sedanului și a împăratului Napoleon al III lea a decis soarta războiului. În ciuda unei încercări de rezistență, Prusia a cucerit și Parisul pe 28 ianuarie 1871. Franța își pierduse statutul de mare putere, făcând loc Prusiei în categoria „greilor Europei”. În urma tratatului de la Frankfurt, Prusia a anexat Alsacia și Lorena dar au cerut Franței și o despăgubire de cinci miliarde de franci.

Bismarck și-a văzut visul cu ochii. Pe 18 ianuarie 1871, întreaga Germanie se unifica sub sceptrul regilor prusaci. William I al Prusiei a fost proclamat împărat german în „Sala Oglinzilor” de la Versailles, fostul palat al regilor Franței. Era o umilință totală aplicată Franței dar și o declarație dată întregii Europe. O nouă super-putere tocmai luase naștere. Cel de-al doilea Reich începea lupta pentru supremație și dominație.

În Primul Război Mondial, Germania a reușit aproape să anihileze România, cucerind inclusiv Bucureștiul în 1916. Pe lângă ceea ce s-a întâmplat în Primul Război Mondial, naționalismul german și caracterul său militarist a influențat puternic societatea și politica germană. Interesant este faptul că în timp ce Prusia învingea Franța, pe tronul României se afla un Hohenzollern. Este vorba despre Carol I, regele care a schimbat total destinul țării noastre. Românii, filo-francezi au stârnit adevărate mișcări anti-dinastice după victoria prusacilor la Sedan.