VIDEO Arafat, la sosirea primelor doze de vaccin: Asistăm la un moment istoric; lumea a găsit o soluţie

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat vineri, la sosirea în România a primelor 10.000 de doze de vaccin anti-COVID , prin Vama Nădlac 2, că este "un moment istoric".


"Asistăm la un moment istoric, care arată că lumea a găsit o soluţie, începem s-o aplicăm. Vedem cum Uniunea Europeană a reuşit să nu dezmăgească cetăţenii UE. Aşa cum a intrat în spatele nostru acest camion cu primele doze de vaccin au intrat astfel de camioane în toate ţările membre ale UE, astfel încât să apară campania în toate ţările UE. A fost un efort imens, la care au participat toate satele membre, inclusiv România - achiziţie comună, abordare comună şi, bineînţeles, pentru partea de vaccinare, o implementare comună", a declarat Arafat.

El a atras atenţia că "problema nu s-a rezolvat", măsurile de protecţie împotriva COVID fiind, în continuare, obligatorii.

"Pentru noi este o speranţă, este lumina de la capătul tunelului, dar, atenţie, asta nu înseamnă că problema s-a rezolvat. Şi asta nu înseamnă că uităm de măsurile care sunt obligatorii, măsurile de distanţare, purtare a măştii şi tot. Ăsta este abia un început, care va dura până va avea un impact", a spus şeful DSU.

Raed Arafat a mai spus că "de astăzi vom lupta pe frontul de combatere şi de limitare a virusului SARS-CoV-2 şi frontul de vaccinare şi de prevenire, care sperăm că va duce la rezolvarea acestei probleme".

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns în România, vineri, prin Vama Nădlac 2, unde s-au aflat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …